Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Militarii vrinceni au incercat sa atinga sufletul afgan

Publicat in Ziarul de Iasi, vineri 30 octombrie 2009 ·

"Au fost bariere culturale si religioase pe care le-am trecut prin calitatea de a fi om; am avut bariere profesionale pe care le-am trecut prin calitatea de a fi militar", a marturisit lt. col Constantin Dobre, liderul echipei care a raportat ieri "misiune indeplinita". Militarii au legat prietenii in razboi. Dupa sase luni de misiune in cel mai fierbinte punct de pe glob, Afganistan, militarii de la Brigada 8 Artilerie Mixta "Al. I. Cuza" au revenit acasa. La sediul marii unitati a fost organizata ieri o ceremonie de sosire din teatrul de operatii a echipei operationale de consiliere si legatura de tip garnizoana nr. 2. Misiunea echipei a fost de a consilia comandamentul Garnizoanei QALAT al Armatei Nationale Afgane (ANA). Generalul de brigada Visarion Neagoe, comandantul Comandamentului Operational Intrunit "Maresal Al. Averescu", prezent la ceremonial, a spus ca militarii au reusit sa se ridice la cel mai inalt nivel de performanta si au executat cu brio misiunile care au avut un grad ridicat de risc. Cu aceasta ocazie a luat cuvintul si lt. col. Constantin Dobre, liderul echipei, pe care il asteptau acasa cu nerabdare "cele trei fete", sotia si fiicele. "Nu am avut altceva de facut decit sa ne gindim la misiunea pe care o avem de executat si la sarcinile specifice pe care le-am avut. Au fost bariere culturale si religioase pe care le-am trecut prin calitatea de a fi om. Am avut bariere din punctul de vedere al pregatirii profesionale pe care le-am trecut prin calitatea de a fi militar", a spus Constantin Dobre. Ajuns acasa, acesta crede ca "am plecat toti cu gindul ca nu am reusit sa ii intelegem pe afgani asa cum ar fi trebuit". Prieteni pe tarimul mortii Militarii spun ca in Afganistan se duce o lupta continua de supravietuire. "E o alta lume acolo. O transpunere intr-un loc in care toata lumea se lupta sa supravietuiasca, sa traiasca. E greu sa iti faci treaba

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Dan Grecu, legenda gimnasticii româneşti, a încetat din viaţă la 74 de ani

Mediafax acum o ora
Dan Grecu, primul campion mondial din istoria gimnasticii româneşti şi un simbol al sportului naţional, s-a stins din viaţă la vârsta de 74 de ani. Fost gimnast, antrenor şi arbitru internaţional, Grecu lasă în urmă o moştenire impresionantă, care a

Dosarul lui Horațiu Potra. Tribunalul decide astăzi dacă acceptă cererea de arestare preventivă făcută de procurori

HotNews acum o ora
Tribunalul Prahova judecă vineri, 13 decembrie, contestaţiile depuse de procurori, dar și de inculpaţi faţă de măsura controlului judiciar dispusă de Judecătoria Ploieşti cu privire la Horaţiu Potra, fost luptător în Legiunea Străină, apropiat al lu

Cum va fi vremea de sărbători şi în primele zile ale anului 2025? Prognoza meteorologilor

Mediafax acum o ora
Meteorologii au anunţat cum va fi vremea de sărbători şi în primele două săptămâni ale anului 2025 în România. Potrivit acestora, temperaturile vor fi diferite de la o regiune la altă. De asemenea, vor fi precipitaţii în mai multe zone ale ţării.

Un nou record pentru opera lui Nicolae Grigorescu! Suma impresionantă cu care s-a vândut „Țărăncuță odihnindu-se”

Ziua Constanta acum 58 minute
Pictura „Țărăncuță odihnindu-se” de Nicolae Grigorescu a stabilit un nou record pe piața de artă din România, fiind vândută pentru suma impresionantă de 365.000 de euro în Licitația de Iarnă Artmark. „Țărăncuță odihnindu-se" (1870-1880), semnată de

Singurul operator care are fix ce-i trebuie Generației Z pentru social media: Cartela la 2 euro

Adevarul acum 15 minute
Generația Z este prima generație a României care nu cunoaște și nu concepe viața fără internet, sunt extrem de conectați și se informează cu ajutorul aplicațiilor pe telefoane inteligente. Nativi digitali, copii și tinerii din Gen Z utilizează telef

Caruselul unui parc de distracţii din Birmingham s-a prăbuşit

Mediafax acum o ora
Caruselul unui parc de distracţii din târgul oraşului Birmingham s-a prăbuşit. În interior se aflau mai mulţi turişti. Mai multe persoane au fost rănite.

China şi-a retras navele de război desfăşurate de câteva zile în jurul Taiwanului, anunţă Tapeiul

G4Media acum o ora
Navele marinei şi ale pazei de coastă chineze care desfăşurau de câteva zile un vast exerciţiu naval în jurul Taiwanului s-au întors joi în porturile lor, au anunţat vineri autorităţile taiwaneze, relatează AFP, preluată de Agerpres. „Toate navele g

Ce sărbătoare este pe 13 decembrie 2024 în calendarul ortodox

Ziua Constanta acum o ora
Calendar ortodox 13 decembrie 2024 În această lună, în ziua a treisprezecea, pomenirea pătimirii Sfinţilor Mucenici ai lui Hristos: Eustratie, Auxentie, Evghenie, Mardarie şi Orest. Aceşti sfinţi mucenici au trăit pe vremea rău-credincioşilor împăr

LIVE Război în Ucraina, ziua 1024: SUA anunţă un nou ajutor militar estimat la 500 de milioane de dolari / Bombardamente asupra Harkov

HotNews acum o ora
Regiunea Harkov a fost ținta bombardamentelor rusești vineri dimineață, 13 decembrie, când mai multe explozii s-au auzit în oraș și suburbiile sale. Forțele aeriene ucrainene au raportat folosirea armelor balistice, au anunțat autoritățile ucrainene

ONU înfiinţează un organism pentru protejarea cablurilor submarine, infrastructură esenţială pentru comunicaţiile globale

News.ro acum 3 ore
Agenţia tehnologică a Naţiunilor Unite (ITU) a anunţat crearea unui nou organism dedicat protejării cablurilor submarine, o infrastructură vitală care transportă peste 99% din datele internaţionale, transmite Reuters. Decizia vine în urma mai multor

Vremea

București
acum

-1°
vin.

-1°/4°
sâm.

-1°/4°
dum.

3°/8°
lun.

1°/6°
Iasi
acum

vin.

-3°/2°
sâm.

-3°/3°
dum.

0°/6°
lun.

-0°/6°
Constanta
acum

vin.

1°/5°
sâm.

0°/6°
dum.

4°/8°
lun.

3°/7°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-1°/2°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/3°
lun.

-1°/3°
Timisoara
acum

vin.

1°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

1°/7°
lun.

-0°/4°