Mesajul a fost trimis. Multumesc!

BNR scapa euro din mana la peste 4,3 lei, dealerii iau in calcul si un curs de 4,45-4,65 lei

Publicat in Ziarul Financiar, vineri 30 octombrie 2009 ·

Bancile straine, care au beneficiat de ajutoare de la statele lor pentru a supravietui, pun presiune pe leu speculand criza politica.

BNR nu a mai putut sa tina in frau euro, care a urcat ieri peste 4,31 lei pe piata de la Bucuresti, dupa ce fusese tranzactionat miercuri noaptea si la 4,33 lei pe pietele off-shore, adica foarte aproape de minimele istorice inregistrate la inceputul anului.

Valul de pesimism care a maturat pietele internationale saptamana aceasta a gasit leul deja slabit de perpetuarea crizei politice de la Bucuresti, iar BNR nu s-a mai putut opune unei cresteri a cursului. Leul a pierdut totusi mai putin in fata euro decat zlotul polonez sau forintul maghiar. Pe de alta parte, niciuna dintre cele doua monede nu se gaseste acum aproape de minimele istorice, asa cum se intampla in cazul leului.

BNR a calculat ieri un curs de 4,3079, cu 0,84 bani peste nivelul din ziua precedenta. Euro nu mai trecuse insa de pragul de 4,3 lei la cursul oficial de la jumatatea lunii februarie. La acea vreme Romania nu avea insa incheiat un acord de finantare externa cu FMI si UE.

Leul a intrat iar sub presiunea bancilor straine, dintre care multe au apelat in ultimul an la ajutorul de stat pentru a-si acoperi pierderile provocate de investitiile foarte riscante facute pe pietele financiare.

Ieri dimineata Banca Nationala a fost nevoita sa vanda valuta in volume mari, prin intermediul mai multor banci locale importante, pentru a cobori euro de la 4,32 spre 4,31 lei. In timp ce leul a recuperat usor teren doar cu ajutorul BNR, in Polonia si Ungaria investitorii au considerat ca este cazul pentru o corectie dupa deprecierile abrupte din prima parte a saptamanii, astfel ca zlotul si forintul s-au intarit.

Abia spre sfarsitul zilei euro a coborat spre 4,3 lei, cand pietele internationale au reactionat la anuntul privind reluarea crest

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O maşină s-a răsturnat şi a rupt două racorduri de gaze naturale pe DN 24A. Şoferul şi pasagerii, de negăsit / 13 persoane, evacuate din locuinţe

HotNews acum o ora
Un autoturism în care s-ar fi aflat trei persoane s-a răsturnat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, pe DN 24A, în satul Simila din judeţul Vaslui, avariind două racorduri de gaze naturale, potrivit ISU Vaslui, transmite News.ro. Şoferul şi pasager

LIVE Război în Ucraina, ziua 991: Rusia atacă Ucraina cu drone din mai multe direcţii / Explozii la Kiev şi Odesa

HotNews acum 2 ore
Explozii au fost auzite în Kiev în noaptea de sâmbătă spre duminică, au relatat martori Reuters, forţele aeriene ucrainene anunţând că un număr de drone ruseşti se îndreaptau spre oraş. Aceeaşi situaţie se petrece şi la Odesa, în sud, în timp ce, po

MAE Alți trei cetățeni români au fost găsiți decedați în Spania în urma inundațiilor. Trei sunt dispăruți

Ziua Constanta acum 12 ore
În continuarea comunicărilor privind situația cetățenilor români din Comunitatea Valenciană - Regatul Spaniei, afectați de inundații, Ministerul Afacerilor Externe informează că, potrivit informațiilor confirmate de către autoritățile spaniole, alți

Joe Biden se va întâlni miercuri cu Donald Trump în Biroul Oval

HotNews acum 2 ore
Casa Albă a transmis că președintele american Joe Biden și președintele ales Donald Trump se vor întâlni miercuri la Casa Albă, la invitația lui Biden. Președintele Joe Biden îl va găzdui miercuri pe președintele ales Donald Trump pentru întâlnirea

Premier League: FC Liverpool – Aston Villa 2-0

News.ro acum 9 ore
Echipa engleză FC Liverpool a învins sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 2-0, formaţia Aston Villa, în etapa a 11-a din Premier League. „Cormoranii” au marcat primul gol al meciului de pe Anfield în minutul 20. Pasă Mohamed Salah şi finalizare Dar

Craiova a prins roşu în obraji, după 3-1 cu Hermannstadt

Mediafax acum 12 ore
În etapa a a 16-a din Superliga de fotbal, Universitatea Craiova a trecut sâmbătă, cu 3-1, de nevoiaşa FC Hermannstadt, pe arena „Ion Oblemenco”. Oaspeţii au deschis scorul prin Chiţu (12), dar s-a intrat la pauză cu o remiză, Kolic egalând din pena

Incendiu într-un mall din Alba Iulia, provocat de un copil lăsat nesupravegheat

Ziare.com acum 12 ore
Sâmbătă seara, clienții unui mall din Alba Iulia au fost evacuați de urgență după ce un incendiu a izbucnit în zona de menaj a unui supermarket. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Alba, Alex Crișan, c

Zeci de mii de oameni sărbătoresc 35 de ani de la căderea Zidului Berlinului

Mediafax acum 11 ore
„Este o zi norocoasă pentru care noi, germanii, suntem recunoscători şi astăzi", a declarat cancelarul Olaf Scholz, amintind de momentul istoric din 1989 când Zidul care se întindea pe 156,4 kilometri prin inima Berlinului a fost în sfârşit deschis.

Vladimir Putin a ratificat tratatul de parteneriat strategic cu Coreea de Nord

Ziare.com acum 10 ore
Președintele rus Vladimir Putin a ratificat un tratat care consolidează parteneriatul strategic dintre Moscova și Coreea de Nord, tratat ce include o clauză de apărare reciprocă, relatează Reuters. Acordul a fost semnat de Putin și liderul nord-core

Echipa de tranziţie a lui Trump se distanţează de planul de pace pentru Ucraina schiţat de un strateg republican: „Nu a vorbit în numele preşedintelui ales”

News.ro acum 11 ore
Echipa care lucrează la transferul de putere către Donald Trump a declarat sâmbătă că un strateg republican, Bryan Lanza, care a schiţat într-un interviu pentru BBC unele contururi ale unui potenţial plan de pace susţinut de SUA în Ucraina, nu a vor

Vremea

București
acum

dum.

4°/7°
lun.

6°/9°
mar.

6°/8°
mie.

6°/10°
Iasi
acum

dum.

5°/10°
lun.

2°/10°
mar.

4°/9°
mie.

5°/6°
Constanta
acum

dum.

6°/13°
lun.

11°/13°
mar.

8°/12°
mie.

7°/10°
Cluj-Napoca
acum

-2°
dum.

-2°/8°
lun.

2°/9°
mar.

3°/9°
mie.

2°/8°
Timisoara
acum

dum.

2°/11°
lun.

2°/10°
mar.

4°/9°
mie.

2°/11°