Sunt genul de fată care preferă oricând un film prost cu roboţi, desensibilizare postapocaliptică în masă, invazie cu marţieni, un matrix cinstit sau orice alt sfârşit al lumii lipsit de credibilitate, în faţa unei poveşti romanţioase cu oameni (căci asta tot spune până la exasperare inflaţia la care asistăm neputincioşi, că şi ei sunt oameni) care sug sângele conlocuitorilor.

Pornind, deci, cu aceste prejudecăţi sub semnătură, să purcedem la analizat vampiriada pop culturală, de aiurea şi de pretutindeni.

Pentru că nu avem de a face doar cu o invazie a filmelor şi a serialelor cu vampiri, ci şi cu o invazie a comentariilor media care vorbesc despre invazia filmelor şi a serialelor cu vampiri (cum e şi exemplul textului de faţă). Despre un fenomen care a scăpat de sub control. Pe internet, în familie, în cercul de prieteni. Avem bijuterii de vampir, haine de vampiri, coafuri şi machiaj care să se potrivească în consecinţă, cărţi de seducţie vampiriană. Tematica se umflă din ea însăşi şi, cel mai rău, se propagă nestigherită, ameninţându-ne cu stăpânirea şi anii viitori.

Întrebarea care frământă pe toată lumea este următoarea: în numele lui Bram Stoker, ce e cu toţi vampiroii ăştia rătăciţi pe ecrane? Cum să îi ajutăm să se întoarcă mai repede în coşciugul lor? Cine şi de ce îi ţine aici prizonieri, pentru a ne da fiori de plictiseală?

Bineînţeles, primul răspuns pe limba orişicui, dar mai ales a CEO-ilor marilor studiouri din Cetatea Filmului este acesta: banii. Milioanele se strâng valuri, aşa cum făceau cu treizeci de ani în urmă, când Anne Rice i-a scos la lumina popcultului.

Al doilea, din care rezultă şi prima explicaţie, este audienţa. Milioanele de telespectatori, afilierea la un crez comun, cucerirea noilor generaţii, transformarea lor în consumatori obedienţi.

Întrebarea rămâne însă la locul ei: De unde irezistibila s