Istoria comunismului poate fi inteleasa ca o desfasurare de fapte in care ideologia se impleteste cu practica intr-un raport de conditionare reciproca. Asa cum va fi aratat in studiul de fata, exista situatii in care ideologia determina practica sau, dimpotriva, alte situatii in care ideologia insasi rezulta din practica. Definitiile ideologiei, plecand de la Karl Marx insusi, sunt multe. Ma voi rezuma doar la a spune ca ideologia semnifica "devotiunea fata de un set de principii in lumina caruia deciziile sunt luate" (Nove, p. 397). Influenta ideologiei asupra realitatii poate fi pusa greu in evidenta. Motivul e pe cat de banal, pe atat de grav: ideologia nu apare niciodata intr-o forma pura, pe de o parte, iar pe de alta parte se amesteca cu considerente de natura non-teoretica. Cu toate acestea, trei functii generale, cel putin in practica socialista de inspiratie marxista, sunt indeplinite: factor cauzal al unei decizii sau a unui anumit eveniment, justificare pentru o actiune in desfasurare (rationalizare post-factum a unei anumite politici decisa in absenta oricarui considerent teoretic) si, in fine, influentarea unei decizii prin eliminarea (aproape intotdeauna preferentiala) a solutiilor alternative existente relativ la o anume problema (ibid.). Ideologia in istoria colectivizarii se regaseste in toate aceste trei functii, cu un deosebit accent, as zice, pe cea din urma intrucat pe acest teren considerentele abstracte (ideologice) ocupa locul celor de natura pragmatica, rationala. Destinele individuale, suferinta rezultata din aplicarea principiilor colectivizarii ca urmare a ignorarii cu buna stiinta a celorlalte solutii, arata cu claritate felul in care ideologia (abstractiunea) se opune realitatii (pragmatismului).

Doua tipuri de analiza ajuta la clasificarea taranimii. Conform celei socio-economice, in mare parte inspirata din analiza lui Karl