Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Buzău: Sute de rezervări pentru Revelion

Publicat in Adevarul, vineri 30 octombrie 2009 · ·

Deşi până la Anul Nou mai sunt două luni, mulţi şi-au făcut rezervări de pe acum. Buzoienii au luat cu asalt agenţiile de turism din Buzău pentru a-şi alege o destinaţie pentru petrecerea nopţii dintre ani. Dacă unii au vrut să fie siguri că sejurul lor va fi în locul ales, alţii au plătit din timp pentru a beneficia de reduceri. Buzoienii se arată destul de exigenţi atunci cînd îşi aleg locurile în care îşi petrec vacanţele.  Dacă unii pereferă locurile în care pot face plajă în mijlocul iernii, alţii caută zone montane răcoroase.

 

Potrivit lui Doru Brătulescu, agent de turism la Turism Briant, majoritatea turiştilor aleg să meargă la schi în Austria sau în locuri exotice precum Dubaiul. „Pentru un sejur de şapte nopţi cazare, cu demipensiune, la un hotel de patru stele, o familie cu trei membri ar putea scoate din buzunar de la şapte sute pana la 1.500 de euro”, a precizat Doru Brătulescu.

 

De asemenea există şi buzoieni care caută oferte în România, destinaţiile lor preferate fiind Maramureşul sau Valea Prahovei, unde un sejur de şapte nopţi poate ajunge la aceleaşi costuri cu cel din Austria. Aceasta este şi cauza care a dus, în acest an, la o scădere de 40 de procente a numărului de cereri pentru excursiile interne. „Dacă aş avea bani aş vrea să merg într-o altă ţară pentru că acolo serviciile sunt mult mai de calitate şi, în plus, aş cheltui aceeaşi sumă. Deci pot vedea o altă ţară cu banii cu care aş merge la Poiana Braşov. Anul trecut am fost în Franţa şi mi-a plăcut foarte mult, însă anul acesta voi sta acasă pentru că nu mai am bani” , ne-a spus Loredana, o buzoiancă de 29 de ani.

 George Manole îşi petrece toate sărbătorile în ţară: „Mie îmi place la noi, mi se pare rustic, îmi place să păstrez tradiţiile, să mănânc sarmale, caltaboş şi împreună cu mai mulţi prieteni facem o petrecere ca la români” .

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum 9 ore
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

Superliga: CFR Cluj – Rapid 1-1. Marius Şumudică: meritam să câştigăm

Libertatea acum 2 ore
Echipa CFR Cluj a încheiat la egalitate sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 1-1, cu gruparea bucureşteană Rapid, în etapa a 17-a din Superligă.

România și Bulgaria vor intra în Spațiul Schengen, dar controalele la frontierele terestre vor rămâne active. Țeapă?

NapocaNews acum 4 ore
Bulgaria și România urmează să intre în Spațiul Schengen, însă controalele la frontierele lor terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puțin șase luni după aderarea lor, scrie Novinite. Acest acord a fost finalizat vineri la Budapesta, unde minișt

AUR anunță că depune plângere penală împotriva șefei diplomației române, acuzând „nereguli” la secțiile de votare din diaspora

HotNews acum 5 ore
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a anunțat sâmbătă că va depune plângere penală împotriva ministrului de Externe, Luminiţa Odobescu, pentru „neregulile constatate în secţiile de votare din diaspora”. Partidul condus de George Simion acuză, într

AEP: Secţiile de votare din ţară, organizate pentru alegerea Preşedintelui României, se deschid duminică, la ora 7.00

News.ro acum 2 ore
Secţiile de votare din ţară pentru alegerea Preşedintelui României se deschid duminică, începând cu ora 7:00. Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) le reaminteşte candidaţilor că trebuie să respecte prevederile legale în vigoare şi să nu continue

Mesajul lui Florin Piersic după moartea lui Gabriel Cotabiţă: Dragul meu prieten Gabi Cotabiţă, te voi iubi mereu, Omule

Mediafax acum 11 ore
Actorul Florin Piersic a trimis un mesaj public imediat după ce a aflat de decesul lui Gabriel Cotabiţă. Pe tine dragul meu prieten te-au chemat îngerii, te voi iubi mereu, Omule, a scris Piersic. Solistul Gabriel Cotabiţă a murit la vârsta de 69 de

Alegeri prezidenţiale. Peste 218.000 de români au votat în străinătate până la ora 22.00

Mediafax acum 5 ore
Peste 218.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Numărul a fost consemnat sâmbătă, la ora 22.00. Din totalul alegătorilor, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

Hamas spune că o ostatică israeliană a fost ucisă într-un atac al IDF în nordul Fâşiei Gaza

HotNews acum 4 ore
Hamas a spus că o ostatică a murit după ce zona în care se afla a fost atacată de Forţele de Apărare ale Israelului. Armata israeliană a reacţionat precizând că analizează imaginile care arată incidentul şi că, în acest stadiu, „nu poate confirma sa

Benjamin Netanyahu trebuie arestat, avertizează șeful diplomației europene: „Nu e antisemitism"

Ziare.com acum 8 ore
Josep Borrell, șeful diplomației europene, a transmis în ziua de sâmbătă, 23 noiembrie, că statele UE au obligaţia să pună în aplicare mandatele de arestare emise joi, de Curtea Penală Internaţională (CPI), pe numele premierului israelian Benjamin N

Putin a promulgat o lege prin care sunt anulate datoriile ruşilor care se angajează să lupte în Ucraina

News.ro acum 6 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat, sâmbătă, o lege prin care cei care se angajează să lupte în Ucraina pot avea anulate datoriile până la echivalentul a 92.000 de euro, potrivit guvernului, relatează AFP. Noua lege va permite tuturor celor

Vremea

București
acum

-2°
dum.

-2°/6°
lun.

2°/7°
mar.

2°/6°
mie.

3°/5°
Iasi
acum

dum.

-1°/5°
lun.

-1°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

0°/5°
Constanta
acum

dum.

0°/6°
lun.

3°/7°
mar.

3°/7°
mie.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

-6°
dum.

-6°/2°
lun.

1°/4°
mar.

0°/6°
mie.

2°/5°
Timisoara
acum

-3°
dum.

-3°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/7°
mie.

2°/7°