Etapa I a concursului de evaluare în educaţie la Limba şi literatura română va avea loc sâmbătă, 30 octombrie, de la ora 9.00, la Liceul Pedagogic „Mihai Eminescu” din Târgu-Mureş, a anunţat prof. Dumitru Matei, inspector şcolar general al Inspectoratului Şcolar Judeţean Mureş. „Elementul de noutate pe care îl produce acest concurs este tocmai structura sa, deosebită de structura piramidală a majorităţii concursurilor şcolare. Astfel, orice elev, indiferent de punctajul obţinut sau participarea la etapa anterioară, poate participa la etapele următoare”, a precizat prof. Dumitru Matei.
Potrivit acestuia, concursurile evaluează competenţele atinse de elevi pe baza programei şcolare parcurse, pe parcursul activităţii şcolare. „Derularea acestora concursuri de evaluare externă în educaţie le dă elevilor posibilitatea să-şi verifice cunoştinţele pe etape de parcurgere a materiei, în vederea obţinerii unor rezultate bune la viitoarele examene şi concursuri: evaluarea naţională pentru clasa a VIII-a, Bacalaureat, admiterea în învăţământul superior. O astfel de evaluare periodică asigură o asimilare ritmică a materiei, precum şi o achiziţie de competenţe la un nivel corespunzător pentru finalităţile urmărite de fiecare elev. În acest fel se diminuează riscul de a acumula goluri în cunoştinţe şi apare posibilitatea de a fi descoperite acele segmente de materie pe care elevul nu le stăpâneşte suficient, astfel încât să le poată remedia la timp”, a arătat prof. Dumitru Matei.
Termenul limită pentru înscrieri este 29 octombrie 2010.
Judeţul Mureş va fi gazda primei etape a Concursului de evaluare în Educatie la limba şi literatura română în 31 octombrie 2009. Concursul va începe la ora 9.00, elevii se vor prezenta în cele cinci centre: Liceul Pedagogic "Mihai Eminescu" pentru zona Târgu-Mureş, Grup Şcolar „Lucian Blaga”- pentru zona Reghin, Gimnaziul