Sfinx-ul albastru l-am luat în primăvara lui ‘85. Am chiulit de la ora de română şi cu 26 de lei, strânşi din sticle goale vândute la alimentara, mi l-am luat de la magazinul Muzica. Venit după Lumea alba şi Zalmoxe, cu o puternică schimbare de direcţie, Albumul albastru nu i-a bucurat prea tare pe fanii vechi. Discul este omogen, iar la vremea respectiva pe radioul naţional s-au cantat vreo 2-3 piese, An dupa an, Pe pamant pace şi Cântă cu mine. Însă atracţia albumului stă în altele. Intr-un cer violet, cu un text superb de Alexandru Andrieş, este cea mai controversată piesă. Asemanarea cu Golden Brown este izbitoare.
Sfinx – Intr-un cer violet
Altă piesă ce iese din puţin peisajul rock-ul românesc din acea vreme este Carul mare. Ea îi aparţine în totalitate lui Chifiriuc (şi muzică şi text) iar versurile “cu zurgălăi de cer ascunşi în pleoape” m-au urmărit ceva vreme.
sfinx – carul mare
Colaborarea lui Chifiriuc cu Sfinx a durat putin. Am putut însă să-i văd odată în concert, un show de la care am plecat teleghidat. Aşa am început să-l descopăr şi-n Curtea Veche, Domino şi Iris. Următorul pas Roata. În formula de trio. Concerte, o jumătate de disc la Electrecord. Apoi un disc de sine stătător, Va fi, Lazare, va fi. Versurile aparţin în totalitate regretatului Florian Pittis.
Un disc controversat, Chifiriuc a tot fost acuzat de “împrumuturile” la care a apelat. Asemanarea cu The Chameleons The Tears este din nou izbitoare, singura diferenţă fiind vocea. La Roata este voce feminină.
Într-un interviu, Chifiriuc ocoleşte elegant problema asta. El spune că într-o viaţă de artist compui maxim 6-7 piese “despre care doar crezi că-s ale tale”. În ciuda tuturor asemănărilor, tot ce-a facut Chifiriuc are personalitate.
Ultimul concert cu Roata la care am asistat, a fost la Polivalentă în primavara lui ‘94. R
