Un agent de la Secţia 1 Poliţie Craiova este cercetat de Inspecţia Internă a Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Dolj după ce ar fi fost depistat băut în timpul serviciului. Întâmplarea, în urma căreia poliţistul Mirel Florea s-a ales cu porecla „agentul 047“, datează de pe 22 octombrie.
Control la patrulă
Era într-o joi seară, când agentul de poliţie amintit trebuia să intre în serviciul de ordine publică, pentru a patrula în zona centrală a municipiului Craiova. Nefiind suficienţi poliţişti, Mirel Florea a primit drept partener de patrulare un subofiţer de la Gruparea de Jandarmi Mobilă Craiova.
Poliţistul şi jandarmul au plecat în patrulare, având drept sector zona Judecătoriei din Craiova. Subofiţerului însă i s-a părut că agentul duhneşte a alcool şi nu e tocmai sigur pe picioare, aşa că, discret, şi-a anunţat superiorii, spunându-le că, în cazul unui eveniment, patrula din care face parte nu este în deplinătatea ei în stare să intervină. Conducerea jandarmilor a luat imediat legătura cu conducerea poliţiei şi, câteva minute mai târziu, o echipă mixtă de control a picat pe capul celor doi. Ambii au fost testaţi cu aparatul etilotest, iar rezultatele au fost clare: subofiţerul de jandarmi nu consumase alcool, însă agentul Mirel Florea prezenta o alcoolemie de 0,47 mg/l alcool pur în aerul expirat. Dacă ar fi fost prins la volan cu o asemenea alcoolemie, s-ar fi ales cu permisul suspendat şi dosar penal. Era însă pe jos, dar în timpul serviciului, aşa că s-a ales doar cu o cercetare disciplinară, riscând sancţiuni care pot merge până la desfacerea contractului de muncă.
„Pe 26.10.2009, conducerea Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj a dispus declanşarea unei cercetări prealabile faţă de agentul de poliţie Florea Mirel, urmând a se stabili dacă acesta s-a prezentat la serviciu în stare de ebrietate în data de 22.10