FILMĂRI. La fosta reşedinţă a Ceauşeştilor de la Snagov, regizorul orchestrează o lovitură în stil mafiot, cu „naşii” Horaţiu Mălăele şi Jean Constantin.
„Mă mai ţii minte?”. „Păi, cum dracu, întotdeauna am fost un mare fan de-a lu’ matale: Limbă, Ismail, Gică Hau-Hau, şi câte alte roluri frumoase. Ia zii, nea Jeane, ce vrei? O sponsorizare, un pelerinaj la muntele Athos? Dacă vrei facem şi «Naşul 4». Dă Coppola patru milioane, eu patru, CNC-ul vreo 14 şi gata”. Neiniţiaţii ar putea fi induşi imediat în eroare văzându-i pe Jean Constantin şi Horaţiu Mălăele într-un astfel de dialog: ar putea crede, pe drept cu vânt, că s-a întâlnit Constantin cu Mălăele. Realitatea e mult mai complicată: Jean Constantin e şi nu e el. E, de fapt, Agârbiceanu, un fel de Don Corleone autohton care, în urma unei operaţii estetice menite să fenteze poliţia, e Jean Constantin în picioare, iar Mălăele e mafiotul Titel.
Sunt personajele post-de cembriste ale lui Sergiu Nicolaescu din noul său film, „Poker”, care se turnează zilele a ces tea la Palatul Snagov. Unul a venit să revendice teritoriul cedat cu ani în urmă celuilalt, într-o scenă cheie din filmul care va fi lansat în februarie.
Mitraliera din dric
Unde altădată parcau Dacii negre din coloana oficială a cuplului de dictatori, azi stau două Hummer-uri occidentale. Cumva, în amintirea comisarilor de demult, mafioţii de azi ai lui Nicolaescu – în speţă Mălăele, Mircea Diaconu, aghiotantul lui, şi Jean Constantin – poartă costume negre, paltoane lungi şi pălării cu boruri mai largi.
Ca-n orice film cu mafioţi, unul dintre ei va sfârşi cu siguranţă în dricul parcat în faţa intrării, pe care scenografii MediaPRO au scris ca într-o farsă bună: „Eternitatea. Noi am reinventat distracţia. Înmormântări, fantezii, parastase dansante”. În dric se află, de altfel, o mitralieră. @N_P