Fostul cancelar german Helmut Kohl, în vârstă de 79 de ani, fostul preşedinte american, George Bush, în vârstă de 85 de ani, şi fostul lider sovietic, Mihail Gorbaciov, în vârstă de 78 de ani, vor discuta cu cancelara germană, Angela Merkel, în cadrul unor acţiuni dedicate împlinirii a 20 de ani de la Căderea Zidului Berlinului.

Cei trei vor avea ocazia să împărtăşească amintiri despre toamna anului 1989 în cadrul unei mese rotunde ce precede acţiunile de pe 9 noiembrie.
Sâmbătă seara, cei trei foşti lideri vor fi oaspeţii grupului de presă Springer, care editează cotidianul popular Bild şi ziarul conservator Die Welt.
Axel Springer, care şi-a instalat grupul de presă într-o replică a Zidului Berlinului, şi-a pus ziarele în slujba reunificării şi a luptei împotriva comunismului.
Pentru aniversarea propriu-zisă a evenimentului, la 9 noiembrie, Mihail Gorbaciov şi fostul lider al opoziţiei anticomuniste poloneze Lech Walesa vor merge, împreună cu Angela Merkel şi alţi martori ai epocii, la fostul punct de trecere din Bornholmer Strasse, primul care a fost deschis în seara de 9 noiembrie 1989.
Printre participanţii la ceremonii se mai numără premierul britanic Gordon Brown, preşedintele rus, Dmitri Medvedev şi liderul francez, Nicolas Sarkozy. Statele Unite vor fi reprezentate de secretarul de Stat Hillary Clinton.
Fostul cancelar german Helmut Kohl, în vârstă de 79 de ani, fostul preşedinte american, George Bush, în vârstă de 85 de ani, şi fostul lider sovietic, Mihail Gorbaciov, în vârstă de 78 de ani, v