Scoateţi decorul politic, cu tot cu păpuşari, şi puneţi în locul lui curtea şcolii, maidanul sau peronul părăsit al unei gări. Candidaţii se vor transforma subit în băieţandri gata să se încununeze şefi de gaşcă. Trofeul e acolo, în faţa sau în mintea noastră. Aşteaptă să fie cucerit - cu o faptă curajoasă, cu o idee genială, cu un gest sau un cuvânt. Fiecare dintre noi aleargă într-o cursă; atâta doar că unii îşi dau seama, iar alţii nu. Viaţa e o competiţie ciudată.

Concurenţii fug din ce în ce mai repede, arzând etape, suind treptele carierei câte două odată, refuzând să se uite în urmă sau în lături. În acelaşi timp, îşi doresc să ajungă la finiş cât mai târziu, să amâne la nesfârşit clipa când vor atinge cu pieptul panglica pe care scrie „Sosire“. Oricum, însă, trofeul nu lipseşte din recuzita nimănui. Şi poate fi orice: premiul întâi cu cununiţă, medalia la Olimpiada internaţională de fizică, prietenia unei fete frumoase, Nobelul, câştigarea campionatului de handbal sau a alegerilor. Amestecul de orgoliu şi ambiţie dă combustibilul care alimentează motorul fiecărui concurent.

Stilistica victoriei nu presupune doar fuleu, alonjă, viclenie şi instinct. Mai ales când trofeul e Puterea, corupătoarea hipnotică despre care lordul Acton spune că, dacă e absolută, corupe absolut. Campania electorală care a început de-o săptămână e meciul jucat în faţa unor tribune în care încape toată ţara. Priviţi-i pe jucători, căci şi ei vă privesc. Vă aruncă ocheade complice, vă invită să le fiţi alături, vă cooptează în cruciada binelui. Fiecare vede în sine un bărbat, iar în ceilalţi nişte momâi. Păpuşile se ciondănesc vocal, deşi toată lumea ştie că adevărata luptă se dă între păpuşari. Interesele se ramifică incontrolabil, agenda ascunsă surclasează agenda la vedere. Jocul are o miză enormă.

În spatele fiecărui candidat stă o reţea tent