Cu greu s-a lasat convinsa Daniela sa ia in grija vila rudelor ei, mai instarite, din Sinaia, pe timpul plecarii lor cu treburi "pe afara".
N-o lega nimic de aceasta localitate, poate doar o poveste din satul ei, Ocina, aflat pe undeva aproape de Breaza. Se spune ca, in cautarea unui loc pentru amplasarea viitorului Castel, Majestatea Sa Carol I s-ar fi oprit si pe meleagurile natale ale Danielei. I-au placut, dar pana la urma a ales Sinaia...
La inceput, straina de loc si fara prieteni, Daniela isi gasea scapare in munca. Si avea ce face, nu era loc de plictiseala. Dar omului cu suflet de primavara ii trimite Dumnezeu ajutoare, cand nu viseaza. Asa s-a intamplat si cu Daniela. Intr-o zi, s-a pomenit pe terasa casei cu doua mogaldete, numai inima si coada, care mai in gluma, mai in serios, curatau terasa de conuri: o pereche de veverite. Apoi, bag seama, prin reorganizare, a ramas repartizata doar o singura lucratoare. Se prezenta disciplinat, zilnic, cara ce conuri credea de cuviinta si disparea.
Daniela s-a gandit sa o rasplateasca pentru ajutor si i-a asezat pe o tavita nuci si cateva alune. N-a fost greu sa prinda drag si incredere una de alta si, incet, incet, tavita se muta spre usa de intrare in salon. Doar cativa pasi si cele doua prietene se aflau la caldurica, mai ales ca zilele devenisera geroase. Cum necum, s-au asezat la masa, fiecare pe scaunul ei.
Acum, Daniela putea sa-si priveasca musafira in voie: purta un pieptaras alb, pe spate cu cojoc ruginiu, iar ochii "ca de veverita", vioi, inteligenti, de un albastru-smaltat, abia puteai sa-i observi de jucausi ce erau. Urechiusele erau impodobite cu smocuri in varf, de coada, ce sa mai vorbim!
Au ajuns repede la "per tu". Botezata Anuca, veverita nu lipsea niciodata de la cafea. Manierata, prindea o aluna cu labutele, o spargea la cele doua capete si scotea cu agilitate miezu
