Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Botoşani: Spitalul de Copii, la un pas de a fi blocat de medici

Publicat in Adevarul, sâmbătă 31 octombrie 2009 ·

Pediatrii ameninţă că nu vor mai face gărzi de mâine, dacă nu vor primi salariile de merit

Oficialii Ministerului Sănătăţii, care au aflat de revoltă, spun că protestatarii riscă să-şi piardă dreptul de liberă practică.

Revolta medicilor a început vineri, când 12 dintre cadrele medicale şi-au întrerupt activitatea timp de o oră în semn de protest pentru că nu şi-au mai primit salariile de merit de trei luni. Nemulţumirea pediatrilor este cu atât mai mare cu cât colegii lor din celelalte unităţi medicale din judeţ au primit banii la timp. „Peste tot e criză, dar numai pe noi ne-au lăsat fără salariile de merit. Este vorba de 30% din salariu, adică peste 1.000 de lei lunar. Ne-am săturat să muncim gratuit“, a declarat Gabriel Petrovici, medic pediatru Spitalul de Copii Botoşani.

Medicii nu vor să asigure permanenţa în spital

Obligativitatea de a sta de gardă în timpul liber, impusă de conducerea spitalului a fost picătura care a umplut paharul. Medicii sunt decişi să blocheze în totalitate activitatea unităţii dacă managerul spitalului nu îşi dă demisia, iar revendicărilor lor nu sunt soluţionate.

„Suntem decişi ca de la 1 noiembrie să nu mai intrăm în gărzi. Să aducă medici din Franţa, Italia sau Germania dacă ei sunt dispuşi să muncească degeaba. Noi nu mai vrem“, a adăugat medicul Gabriel Petrovici.

Instituţia Prefectului, Direcţia de Sănătate Publică, dar şi Inspectoratul Teritorial de Muncă au fost deja înştiinţate cu privire la protestul medicilor. „Conflictul nostru este legal. Vrem şi noi să ne fie respectat timpul de muncă şi timpul de odihnă. Am protestat pentru că nu vrem ca echipa managerială să ne impună să facem în timpul liber linia de gardă“, a spus medicul Yassin Jaber, preşedintele Sindicatului Medicilor Specialişti. Activitatea spitalului va fi blocată dacă medicii refuză să intre la gă

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Defecțiune la sistemul de informare din Gara de Nord București. Camerele video și tabelele de afișaj nu funcționează

Adevarul acum 12 minute
Sistemul de informare a călătorilor din Gara de Nord București a întâmpinat probleme vineri dimineață, iar tabelele de afișaj și camerele de supraveghere nu mai funcționează, anunță CFR Călători.

Vânzările de iPhone-uri ale Apple au crescut în China pentru prima dată în ultimii doi ani

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Apple a înregistrat o creştere a vânzărilor de iPhone în China în al doilea trimestru al anului, marcând prima revenire pe creştere anuală din ultimii doi ani, potrivit unui raport al Counterpoint Re

Trump spune că SUA au dat prea multe arme Ucrainei: ”Ne-a golit întreaga țară, trebuie să ne asigurăm că avem suficiente pentru noi” / Comentariile, după discuția la telefon cu Putin

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele Donald Trump s-a plâns joi că Statele Unite au furnizat prea multe arme Ucrainei în timpul administraţiei anterioare, acesta fiind primul său comentariu public cu privire la pauza în une

Şeful Trezoreriei SUA: Aproximativ 100 de ţări vor primi un tarif reciproc de 10%

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Aproximativ 100 de ţări vor fi supuse unui tarif reciproc de 10%, a declarat joi secretarul Trezoreriei SUA, Scott Bessent, adăugând că se aşteaptă la ”o avalanşă” de acorduri comerciale anunţate pân

Nord-coreean reținut după ce a traversat granița fortificată spre Coreea de Sud

Mediafax acum o ora
Potrivit Statului Major Întrunit sud-coreean, individul a fost reperat și urmărit în apropierea zonei centrale-vestice a liniei de demarcație militară, iar trupele sud-coreene au desfășurat o „operațiune de ghidare” pentru a-l reține, notează AP. Au

Google lansează AI-ul video Veo 3

News.ro acum o ora
Google anunţă că a început implementarea globală a modelului de generare video Veo 3 în suita de inteligenţă artificială Gemini. Lansarea globală va face ca generatorul video dezvoltat de gigantul american să fie disponbil în „peste 159 de ţări”. În

Ilie Bolojan, despre șefii cu salarii mari din companiile guvernamentale: „Una din gravele noastre erori în acești ani a fost că am tolerat o zonă de clientelă politică, de lipitori” / Instituția oferită exemplu

HotNews acum 10 ore
Statul român a tolerat activitatea unor persoane numite politic care au acționat ca „lipitori” și odată ajunși în funcții publice au acționat pentru a-și oferi doar drepturi în timp ce au dorit ca statul să aibă doar obligații, a declarat Ilie Boloj

Netanyahu promite să aducă înapoi „toți” ostaticii din Fâșia Gaza: „Fără excepție”

Adevarul acum 2 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu reafirmă angajamentul față de familiile ostaticilor, în timp ce bombardamentele continuă în Gaza și bilanțul victimelor civile crește.

Michael Madsen a murit. Celebrul actor din seria de filme „Kill Bill” avea 67 de ani

HotNews acum 10 ore
Michael Madsen, actorul cunoscut pentru rolurile sale din filmele lui Quentin Tarantino „Kill Bill” și „Reservoir Dogs”, a murit, a confirmat revista Variety. El avea 67 de ani. Madsen a suferit un stop cardiac și a fost găsit inconștient în casa sa

Donald Trump va promulga „marea şi frumoasa sa lege” vineri, de Ziua Naţională a SUA / ”Vom sărbători independenţa naţiunii noastre şi începutul noii noastre epoci de aur”

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele american Donald Trump va promulga, vineri, legea sa bugetară cu mare fast pentru a marca ziua naţională a SUA, cu focuri de artificii şi o paradă aeriană a unui bombardier B-2, tipul de

Vremea

București
acum

24°
vin.

19°/37°
sâm.

21°/33°
dum.

20°/38°
lun.

23°/38°
Iasi
acum

22°
vin.

20°/35°
sâm.

15°/26°
dum.

17°/34°
lun.

19°/39°
Constanta
acum

22°
vin.

19°/33°
sâm.

21°/27°
dum.

21°/28°
lun.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

17°/36°
sâm.

15°/31°
dum.

17°/34°
lun.

19°/36°
Timisoara
acum

20°
vin.

18°/38°
sâm.

18°/34°
dum.

21°/40°
lun.

21°/39°