FMI ne-a făcut un favor aparent şi a venit în România contrar uzanţelor. În zarva campaniei, echipa de la Washington se plimbă, cu un soi de buimăceală, pe la instituţii şi partide, în căutare de interlocutori. Cu excepţia BNR, o singură persoană mai are legitimitate deplină în faţa FMI: preşedintele Băsescu. Ceilalţi, însemnând miniştri şi premieri (pentru că avem cel puţin trei de o lună, dar niciunul pe de-a-ntregul), nu au cum să dea vreo garanţie că înţele
FMI ne-a făcut un favor aparent şi a venit în România contrar uzanţelor.
În zarva campaniei, echipa de la Washington se plimbă, cu un soi de buimăceală, pe la instituţii şi partide, în căutare de interlocutori. Cu excepţia BNR, o singură persoană mai are legitimitate deplină în faţa FMI: preşedintele Băsescu. Ceilalţi, însemnând miniştri şi premieri (pentru că avem cel puţin trei de o lună, dar niciunul pe de-a-ntregul), nu au cum să dea vreo garanţie că înţelegerea merge înainte pentru a ne lua banii - noi lor şi, mai târziu, ei nouă. Preşedintele jucător a făcut ce-a făcut şi a devenit negociator-şef cu FMI, rol exclusiv de premier. Numai că FMI are nevoie de un şef de guvern „cu acte“, şi asta nu prea e de negociat. Cum speranţa de a mai vedea banii anul acesta abia pâlpâie, tema de campanie „salvarea vine de la FMI“ ar putea fi pierzătoare pentru Băsescu.
Dar tema FMI e un fragment dintr-o strategie mai mare, cea a luptei contra crizei economice, enunţată demult. Acesta e doar cel mai recent episod. În filmul FMI, Băsescu a avut de la început rolul principal, iar suspansul n-a lipsit. Mai întâi, a sfidat FMI clamând că n-avem nevoie de el. Acum, îl numeşte unicul salvator pe care doar el - dat fiind contextul politic - îl mai poate aduce în România. Dacă istoricul preşedintelui cu FMI are premeditare electorală contează mai puţin acum. Important este că tema finanţării este periculoa
