Povesti de dragoste
Cand soacra mea isi serbeaza ziua de nastere, inainte sa plecam de acasa, eu stau ore in sir inchisa in baie, cu o senzatie cumplita de teama si de emotie, pe care nu pot sa le stapanesc. Sunt sfarsita, imi vine sa plang, in vreme ce Petre, sotul meu, bate in usa si ma avertizeaza ca ai lui se vor aseza la masa fara noi. Crede ca n-o simpatizez pe mama lui, dar nu este adevarat. Nici impotriva petrecerilor de familie n-am nimic. N-au nici o importanta pentru mine istorioarele plicticoase, amintirile repovestite a mia oara, intrebarile iscoditoare sau amabilitatile ipocrite care se spun. Ce are importanta pentru mine sunt ochii aceia caprui si intensi, vocea baritonala, putin ragusita, si mainile nervoase, de pianist, ale cumnatului meu. El e important pentru mine, Pavel, fratele sotului meu.
Da, sunt indragostita nebuneste de Pavel, o iubire pe care o ascund adanc, in suflet, pe care n-am curajul sa i-o impartasesc. Dar iubirea nu mai este un sentiment inaltator si frumos, atunci cand trebuie s-o tii prizoniera, in timp ce ea se zbate deznadajduita, ca un animal salbatic in cusca, cersind libertate si dreptul de a se exprima. Urca spre buzele mele, de fiecare data cand ne intalnim, mi se furiseaza in varfurile degetelor, cand el imi intinde un pahar, imi pulseaza in tample, ori de cate ori il privesc. Insa eu imi strunesc cu biciul dresorului aceasta dorinta de atingeri si de cuvinte de dragoste, pana o supun si o silesc sa se ascunda in spatele unor gesturi cuminti, in spatele unor cuvinte moarte, conversatii ce nu depasesc limitele prieteniei. Cateodata, mi se pare ca ma sufoc de atata dor nemarturisit. Ma doare, efectiv, inima. Dar n-am voie sa uit ca sunt sotia lui Petre, fratele lui.
Nu, nu pot spune ca m-am maritat cu cine nu trebuia. Petrica era barbatul potrivit pentru mine. Mergeam impreuna pe munte, discutam despre
