Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Brăila: Trei ore de luptă cu flăcările pe Dorobanţi

Publicat in Adevarul, sâmbătă 31 octombrie 2009 ·

Două anexe ale unor locuinţe au ars din temelii, iar apartamentele de la blocul învecinat au fost avariate. Fumul gros a acoperit oraşul de la bulevardul Dorobanţilor, până la bulevardul Două anexe ale unor locuinţe au ars din temelii, iar apartamentele de la blocul învecinat au fost avariate. Fumul gros a acoperit oraşul de la bulevardul Dorobanţilor, până la bulevardul Independenţei, din cauza incendiului izbucnit ca din senin, ieri, în jurul orei 12.30, la numai 50 de metri de reprezentanţa „Toyota” din municipiu.

Pompierii au intervenit cu patru autospeciale şi au muncit timp de trei ore. Lupta a fost una extrem de dură, dat fiind că nu se ştia de unde a izbucnit focul, totul era învăluit în fum şi exista riscul extinderii din cauza materialelor uşor inflamabile depozitate în zonă.

Cauză învăluită în mister

Căldura degajată a topit geamurile mai multor apartamente sau le-a crăpat. Intervenţia rapidă a pompierilor a făcut ca focul să nu se extindă şi la alte locuinţe sau la garajele din zonă. Proprietarii unor garaje au venit să îşi scoată maşinile afară.

Unii proprietarii au susţinut că poate fi vorba de o mână criminală. „ Noi ţinem acolo diverse materiale, astfel că ar fi fost uşor să arunce cineva un chibrit aprins. Locul pe care avem construite anexele a fost râvnit şi de alţii” , ne-a spus unul dintre păgubiţi.

 Şi traficul în zonă  a fost îngreunat, iar circulaţia a fost deviată pe o străduţă lăturalnică.

Purtătorul de cuvânt al Pompierilor, mr. Ştefan Stoian, ne-a spus că deocamdată nu se ştie cauza incendiului: „Detaşamentul 1 de Pompieri a fost solicitat să intervină la stingerea unui incediu care a izbucnit pe b-dul Dorobanţilor la numărul 655. Focul a mistuit câteva magazii, gardul din lemn şi mai multe materiale depozitate, iar cercetările continuă” .

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum o ora
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

Salina Praid nu mai poate fi salvată, spune ministrul Mediului

HotNews acum 2 ore
Întrebarea nu este dacă se va prăbuși tavanul Salinei Praid, ci când și cât de rapid, spune ministra Mediului, Diana Buzoianu. Ea acuzat că „au fost mai multe instituţii alte statului care au aşteptat să se întâmple dezastrul, până când s-a ajuns la

O nouă lege iniţiată de deputatul Silviu Vexler, atacată la CCR de Nicușor Dan: Sunt încălcate principii constituţionale / Ce prevede actul normativ

HotNews acum 47 minute
Preşedintele Nicuşor Dan a sesizat Curtea Constituţională în legătură cu modificări la legea privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, prin care se sancţionează, ca în cazul preoţilor, exercitarea fără drept a profesiei şi de „ra

Dominic Fritz, „concluzii din culise” după vizita în Germania, unde a mers cu Nicușor Dan: „M-a amuzat cum unii dinozauri ai diplomației au ridicat sprâncenele”

HotNews acum 5 ore
Liderul USR, Dominic Fritz, care l-a însoțit în Germania pe președintele României, le răspunde unor „dinozauri ai diplomației” care „au ridicat sprâncenele”, după selfie-ul făcut în avion, în drum spre Berlin, și spune că „trebuie să se schimbe radi

Brigadă de arbitri din Belgia la meciul Shkëndija – FCSB, din turul doi preliminar al Ligii Campionilor

G4Media acum 59 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Meciul Shkëndija (Macedonia) – FCSB, care va avea loc, marţi, în prima manşă din turul doi preliminar al Ligii Campionilor, va fi arbitrat de o brigadă din Belgia, condusă de Nathan Verboomen, noteaz

Ministrul Mediului - Interzicerea centralelor de apartament de către UE este un fake news

Ziua Constanta acum 44 minute
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a declarat, sâmbătă, că informațiile apărute în mediul online privind interzicerea centralelor de apartament de către Uniunea Europeană reprezintă un fake news, precizând că nu există o decizie la nivel european p

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 5 ore
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Polonia investighează o întrerupere a sistemului de control al traficului aerian

Ziarul Financiar acum 59 minute
Serviciile poloneze investighează o întrerupere a sistemului de gestionare a traficului aerian, declară sâmbătă purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne al ţării, citat de Reuters. „Ofiţeri ai Agenţiei de Securitate Internă colectează informa

Atenție dacă mergeți în Bulgaria! Se interzice circulația autocamioanelor cu masa mai mare de 20 de tone în 9 regiuni

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Bulgaria asupra faptului că, în perioada 21-25 iulie a.c., în intervalul orar 13:00-21:00, pe fondul temperaturilor ridicate, ci

Funcţionari publici din primării, despre noile măsuri anunțate de Guvern: „O nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile”

Adevarul acum 4 ore
Sindicaliștii își exprimă îngrijorarea față de pachetul nr. 2 de măsuri fiscale anunțat de premierul Ilie Bolojan, declarând că „reprezintă o nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile şi precare”.

Vremea

București
acum

30°
sâm.

17°/30°
dum.

20°/35°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
Iasi
acum

23°
sâm.

17°/24°
dum.

17°/31°
lun.

18°/34°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

27°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/30°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/32°
Timisoara
acum

28°
sâm.

16°/29°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°
mar.

20°/34°