În cinstea acestui eveniment, Direcţia din Constanţa a realizat, pentru cei pasionaţi de arhivistică, o masă rotundă şi o expoziţie de sigilii şi ştampile ale instituţiilor din Dobrogea
Astăzi, Arhivele Naţionale ale României împlinesc 178 de ani. Cu această ocazie, Direcţia Judeţeană Constanţa a Arhivelor Naţionale a organizat ieri, la sediul din Ştefan cel Mare, o masă rotundă cu tema „Arhivele constănţene şi cercetarea istorică dobrogeană".
În plus, cei prezenţi la această activitate au putut admira şi o expoziţie de sigilii şi ştampile ce au aparţinut diverselor instituţii din Dobrogea, între anii 1921 - 1950. Colecţia a fost expusă pentru prima dată cu această ocazie, chiar dacă de regulă sunt oferite vizitatorilor doar copii.
Importanţa Patrimoniului Arhivistic al Direcţiei Judeţene Constanţa a ANR în cercetarea istoriei Dobrogei a fost argumentată, în cadrul discuţiilor purtate cu această ocazie, de directorul acestei instituţii, Virgil Coman, şi de Constantin Cheramidoglu, unul dintre cei mai vechi arhivişti din judeţ.
Pe lista invitaţilor care au luat cuvântul s-a numărat şi Marian Zidaru, consilier în cadrul Direcţiei pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Constanţa, precum şi reprezentanţi ai Muzeului Marinei Române.
Documentele, adevărate nestemate
„Nu se poate scrie o istorie a Dobrogei, cât mai apropiată de adevăr, dacă nu faci apel la documente", a precizat directorului Direcţiei Judeţene Constanţa a Arhivelor Naţionale, Virgil Coman.
Cu toate acestea, din păcate, nu toate documentele, care astăzi ar fi fost o sursă preţioasă de informaţie, au fost păstrate. Multe dintre ele au fost distruse ori s-au pierdut undeva, de-a lungul anilor, iar astăzi nu se regăsesc la Arhivele Naţionale ale României sau la Direcţiile Judeţene din teritoriu.
Unul dintre exemple ar fi dispariţia Registrelor de Stare Civilă din loc