Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sorana în top

Publicat in Gazeta Sporturilor, sâmbătă 31 octombrie 2009 ·

Jucătoarea română se află pe locul 13 într-un clasament al celor mai vizitate profile de pe site-ul oficial al WTA

2009, anul exploziei, a adus-o pe Sorana Cîrstea în atenţie. Şi nu doar în România. Ieri, WTA a publicat un clasament al celor mai vizitate profile de jucătoare pe parcursul acestui sezon, iar românca se află pe locul 13 din 20. Înaintea Viktoriei Azarenka sau a Verei Zvonareva, clasate între primele 10 în lume. Pe primul loc se găseşte buna prietenă a Soranei, Caroline Wozniacki, urmată de Dinara Safina şi Serena Williams. "Mă bucur enorm că am parte de atenţie din partea fanilor", a spus Cîrstea la aflarea veştii. "Să spun lucrurilor pe nume, fără ei noi n-am fi unde sîntem". Românca e de părere că aspectul, estetica sînt importante, dar mai greu atîrnă rezultatele. "De aceea cred că mi-au vizitat profilul".

Obligaţii plăcute

WTA a început, de cîţiva ani, un program masiv de promovare a imaginii tenisului feminin, folosindu-se de personaje şi de foarte mult "inside", faţa nevăzută a jucătoarelor, cea de dincolo de teren. "La fiecare turneu la care merg, chiar înainte să înceapă mi se dă o listă cu lucrurile pe care le am de făcut", detaliază Sorana. Ce înseamnă însă lucruri de făcut? "Vizite la standurile sponsorilor, dar şi la obiective interesante din oraşul-gazdă, sesiuni de autografe, diverse alte activităţi. De exemplu, la Linz ne-au îmbrăcat în ţinuta tradiţională din zonă. E o formă prin care noi dăm ceva înapoi sponsorilor, dar şi promovăm tenisul", explică jucătoarea.

În căutarea eroului

Soranei i-a plăcut mult campania iniţiată anul trecut de WTA, sub titlul "Looking for a hero?", la care au luat parte jucătoare de top, dar şi cîteva speranţe. "Mi s-a părut o idee excelentă, aceea de a atrage copiii spre tenis, de a-şi găsi un model. Şi eu am început la fel, uitîndu-mă la televizor şi adm

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Avertizare meteorologică Cod roşu în Bucureşti

Mediafax acum 5 ore
Fenomenele avertizate în Capitală sunt grindină de mari dimensiuni, vijelie cu rafale de 70...90 km/h, averse torenţiale care vor totaliza 30....40 l/mp, descărcări electrice. „Sistemul convectiv se deplasează dinspre vestul spre estul municipiului

UPDATE - Volodimir Zelenski: Ucraina şi Statele Unite au semnat cel mai puternic acord de la independenţa statului nostru / Ce prevede acordul

News.ro acum 3 ore
Acordul bilateral de securitate semnat cu Statele Unite confirmă fiabilitatea sprijinului Statelor Unite pentru independenţa Ucrainei, a declarat joi preşedintele Volodimir Zelenski, în timpul conferinţei de presă comune cu preşedintele Statelor Uni

UPDATE - Cod roşu de furtună în Bucureşţi şi Ilfov / Vijelii, grindină şi căderi însemnate de precipitaţii / Mesaj RO-Alert / Zboruri deviate / 200 de intervenţii ale pompierilor în

News.ro acum 3 ore
Meteorologii anunţă, joi seară, cod roşu de furtună în municipiul Bucureşti, dar şi în judeţul Ilfov, fiind emis mesaj RO-Alert. Pompierii au avut aproximativ 200 de intervenţii. UPDATE: ”Ca urmare a fenomenelor meteo, pe durata codurilor de vreme r

DNA redeschide urmărirea penală în dosarul privind controlul ISU de la Ferma Dacilor / Suspecții, acuzați că au permis funcţionarea fără autorizaţie a pensiunii

HotNews acum 9 ore
Tribunalul Militar Bucureşti a decis joi redeschiderea urmăririi penale în dosarul în care un fost comandant al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova şi o angajată a inspecţiei de prevenire din cadrul acestei instituţii sunt acuzaţi de

Primul sistem de drone Bayraktar, recepționat de Forţele Terestre Române. Când vor fi primele zboruri de instrucţie

Ziare.com acum 8 ore
Forţele Terestre Române au început, în cursul acestei săptămâni, procedurile de recepţie calitativă şi cantitativă a echipamentelor primului sistem de aeronave fără pilot Bayraktar TB2, informează Ministerul Apărării Naţionale (MApN). La încheierea

ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2024 – Alianţa PSD-PNL - 48.56%, AUR - 14.93%, Alianţa Dreapta Unită - 8.70%, UDMR - 6.48% / Cine mai trimite reprezentanţi în PE – rezultate parţiale, ora 20.00 / Rezultate finale pentru secţiile din străinătate

News.ro acum 6 ore
Alianţa PSD-PNL a obţinut 48.56% dintre mandatele de parlamentari europeni, urmată de AUR - 14.93%, Alianţa Dreapta Unită - 8.70%, UDMR - 6.48%, potrivit rezultatelor provizorii transmise, joi, de Biroul Electoral Central. Potrivt BEC, în ceea ce pr

Marcel Ciolacu: Apostolii austerităţii au greşit din nou

Mediafax acum 8 ore
„Apostolii austerităţii au greşit din nou! Statisticile publicate de BNR arată că, în primele 4 luni ale acestui an, investiţiile străine au crescut semnificativ, ajungând la 3,2 miliarde euro, o creştere de 34% faţă de aceeaşi perioadă a anului tre

Rusia acuzată de SUA, Marea Britanie și Canada de complot pentru influenţarea alegerilor din Republica Moldova

Ziare.com acum 5 ore
Rusia a fost acuzată joi, 13 iunie, de către Statele Unite, Marea Britanie şi Canada, într-o declaraţie comună, că pune la cale un complot pentru a influenţa rezultatul alegerilor prezidenţiale din octombrie din Republica Moldova şi pentru a incita

Sora lui Babasha: „Înţeleg ca nu v-aţi aşteptat la acest moment, dar dacă în Europa avem reputaţia proastă pe care o avem, voi nu aţi făcut altceva decât sa o întăriţi!”

News.ro acum 13 ore
„Eu înţeleg ca nu v-aţi aşteptat la acest moment, dar dacă în Europa avem reputaţia proastă pe care o avem, voi nu aţi făcut altceva decât sa o întăriţi”, a scris pe Facebook actriţa Bianca Babaşa, sora cântăreţului aflat în centrul controversei mom

Acţionarii Tesla au aprobat mega-plata de 56 de miliarde de dolari pentru Elon Musk

News.ro acum 2 ore
Mobilizarea Tesla şi a patronului său Elon Musk a dat roade: uriaşul său plan de remunerare în valoare de 56 de miliarde de dolari a fost din nou aprobat de acţionarii constructorului auto, după ce în ianuarie fusese anulat de justiţie, relatează AF

Vremea

București
acum

18°
vin.

17°/25°
sâm.

15°/26°
dum.

17°/30°
lun.

20°/33°
Iasi
acum

18°
vin.

15°/19°
sâm.

15°/23°
dum.

12°/26°
lun.

17°/29°
Constanta
acum

19°
vin.

17°/23°
sâm.

16°/24°
dum.

18°/23°
lun.

19°/26°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

13°/19°
sâm.

11°/23°
dum.

14°/25°
lun.

15°/26°
Timisoara
acum

13°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/27°
dum.

16°/30°
lun.

19°/30°