Odată, demult, au avut un cămin, au avut o familie. Au dus o viaţă normală alături de cei dragi, pe care, într-un moment fatidic, i-au tulburat, i-au răscolit şi chiar i-au distrus pentru tot restul zilelor. O decizie inexplicabilă de a lăsa totul în urmă, sau, probabil, o tragedie ascunsă dictată de mâna destinului i-a rupt de lângă cei dragi şi i-a aruncat într-o altă lume, una nevăzută, a persoanelor dispărute fără urmă.
Toţi copiii pierduţi în cine ştie ce colţ de Românie sau aiurea continuă să “trăiască”, să “respire”, nu numai în sufletele pustiite ale bieţilor părinţi, captivi într-o lume a speranţei, de la care aşteaptă, ca o izbăvire, recompensa supremă, ci şi în evidenţele poliţiştilor de la Departamentul “Urmăriri” al IGP, care, chiar de zeci de ani, sunt pe urmele lor.
Pe lunga listă a celor pe care parcă i-a înghiţit pământul sunt, astăzi, 370 de nume. 370 de fotografii, din care fetiţe şi băieţei ce nu au deprins încă tainele abecedarului îţi zâmbesc ştrengăreşte. 370 de fotografii care au imortalizat puştanii cu faţa sobră, ce te privesc cu seriozitatea unui adult în devenire. Imagini mai vechi sau mai noi, color sau alb-negru, în josul cărora sunt înşirate doar câteva cuvinte despre cel dispărut.
«Îţi trebuie şi noroc să găseşti un dispărut»
O statistică seacă, în spatele căreia se ascund însă tot atâtea poveşti dramatice, scăldate în lacrimi, al căror ultim capitol nu se ştie când sau dacă va fi scris vreodată. “La noi treaba nu se termină, din păcate, niciodată. Nu trece o zi fără să primim măcar o reclamaţie de dispariţie din toată ţara. E suficientă o clipă de neatenţie şi un copil dispare foarte uşor.
Fie se pierde în mulţime, fie cade în vreo văgăună, de unde nu mai poate să iasă, fie devine victimă a abuzurilor semenilor. Atunci, părinţii se panichează, aşa cum e normal,