Există mai multe forme de mătreaţă care, netratate la timp, pot degenera chiar în eczeme sau în psoriazis. Iată câteva sfaturi ca să scapi uşor de această afecţiune inofensivă, dar foarte neplăcută din punct de vedere estetic. Printre factorii care stimulează apariţia mătreţii se numără hidratarea insuficientă, stresul şi alimentaţia dezechilibrată. De asemenea, ciuperca Malassezia, care trăieşte pe scalp, este considerată a fi una dintre cauzele principale ale apariţiei mătreţii. Tratarea acestei probleme, considerată mai mult estetică decât medicală, ar trebui să înceapă prin folosirea unor produse de igienă corespunzătoare.
Alege un şampon potrivit tipului de păr
De multe ori, mătreaţa apare din cauză că şamponul folosit nu este potrivit tipului de păr ori din cauză că acesta este folosit greşit. De aceea, este foarte important să alegi şamponul optim, iar pentru asta, cel mai indicat ar fi să ceri sfatul unui dermatolog sau măcar recomandarea unui farmacist. Şampoanele dedicate acestei probleme sunt clasificate după mai multe criterii: pentru scalp sensibil, detoxifiante, împotriva căderii părului sau antiseboreice.
Trebuie să reţii că şamponul ideal trebuie să înlăture cojile, dar mai ales să distrugă definitiv ciuperca scalpului. Poţi încerca şamponul antimătreaţă Laur şi Echinaceea de la Korres Natural (1), preţ: 42 lei. Pentru combaterea mătreţii, dar şi pentru tratarea altor probleme legate de scalp, mai există şi şamponul profesional Scalp Equilizer de la Londa (2), preţ: 30 lei. Dacă eşti adept al produselor bio, poţi opta pentru şamponul Florane Antipelliculaire Bio Sublim de la Natural Paris (3), preţ: 78 lei.
Nu exagera cu produsele de styling
Dacă vrei să ai părul strălucitor şi neted în mod natural, trebuie să nu exagerezi cu produsele de styling, deoarece, folosite regulat, ace