Tinerii îşi doresc nunta perfectă şi fac tot posibilul să nu le lipsească nimic atunci când vine momentul aşteptat. Organizarea nunţilor rămâne una dintre afacerile profitabile în vreme de recesiune financiară. Perechile îşi doresc să fie totul ca la carte. „Ne-am gândit că e cea mai fericită zi din viaţa noastră. Banii vin, se duc, dar amintirile de la nuntă rămân pe viaţă. Nu e uşor, dar merită”, a spus Miruna Bădoi, proaspătă mireasă.
Noile trenduri de la nunţi implică decoruri pline cu aranjamente florale, era baloanelor fiind considerată apusă. Toamna şi-a spus cuvântul, aşa că sălile sunt aranjate după specificul anotimpului. „Am avut comenzi cu frunze de vie şi culori de toamnă”, a povestit Monika Ţigu, de la firma Paradox, care se ocupă cu organizare de evenimente.
Fântâna de ciocolată a devenit o prezenţă constantă în sălile unde se desfăşoară petrecerea. Nu lipsesc nici mesele pline cu fructe exotice, iar decorurile cu sticle şi oglinzi iluminate sunt şi ele solicitate. „Creează o atmosferă mai specială”, a apreciat Bogdan Pantea, căsătorit şi el în 2009.
„Criza şi-a spus cuvântul în ceea ce priveşte numărul invitaţilor, mai scăzut parcă decât anii trecuţi. Dar există şi cazuri în care mirii nu se uită la bani”, a adăugat Monika Ţigu.
Petreceri în aer liber
Arădenii au rămas conservatori, alegând ca locaţii pentru petrecerile de nuntă zonele cunoscute. Şi-au păstrat supremaţia restaurantele mari din oraş, cele de la Ştrand, dar şi cele din hoteluri. Au început să câştige teren şi petrecerile în aer liber, organizate tot mai frecvent în Arad. Localităţile Ghioroc sau Juliţa, situate în apropierea oraşului, au găzduit deja petreceri frumoase, beneficiind şi de avantajul superbului decor natural.
Cât te costă limuzina şi DJ-ul
Firmele care se ocupă cu