Dacă în prima misiune a plecat cu teamă, a doua şi a treia oară au devenit deja obişnuinţă. Şi-a propus însă ca aceasta să fie ultima plecare. Are 32 de ani, iar Jandarmeria i-a fost primul loc de muncă. „Când am intrat în Jandarmerie nici nu ştiam ce culoare are uniforma. Dar am rămas aici“, îşi aminteşte plutonierul major Cornelius Serghiuţă. În 2003 i s-a ivit o primă oportunitate să plece într-o misiune de menţinere a păcii în Kosovo.

A trecut toate probele de foc ale selecţiei şi a reuşit în acest sens. A fost cel mai greu an pentru el. „Nu cunoşteam populaţia şi nu ştiam la ce să ne aşteptăm din partea lor. Apoi a mai fost şi dorul de casă, dar şi gândul la riscul de a fi în mijlocul unor tabere aflate în conflict“, povesteşte Serghiuţă. Misiunea s-a terminat însă, iar plutonierul a revenit acasă.

Gândul i-a rămas însă acolo. Când a aflat despre a doua misiune nu a ezitat, iar în 2005 a plecat din nou. „Dacă la prima plecare a atârnat în balanţă şi factorul bani, a doua şi a treia oară devenise obişnuinţă. Simţeam că acolo merg la muncă. Aici mă cam plictiseam. Probabil este vorba şi despre adrenalină“, spune plutonierul major.

„Eram considerat deja veteran şi aveam grijă de cei noi să nu se lase înşelaţi de localnici“, adaugă jandarmul.

Pază pentru VIP-uri

Misiunea jandarmilor români în Kosovo este una deloc uşoară, chiar dacă lucrurile încep să se calmeze în zonă, iar taberele combatante: sârbii şi albanezii se confruntă mai rar. Riscul unui atac este însă iminent, iar atenţia trebuie să fie ascuţită. De cele mai multe ori, jandarmii sunt solicitaţi pentru misiuni de protecţie a VIP-urilor şi de escortare a convoaielor cu deţinuţi.

„În 2005 am asigurat paza şi protecţia pentru Javier Solana, care s-a aflat pentru cinci zile în Kosovo“, se mândreşte Serghiuţă. Tot la ei se apelea