Sora mai mică a tinerei de 19 ani o sprijină necondiţionat
Cerasela Mihovici are aproape trei luni de când priveşte lumea doar prin televizor. Legată de aparatul care o ajută să respire, fata speră din tot sufletul să-şi reia viaţa normală.
Cerasela Mihovici respiră doar cu 13% din capacitatea plămânilor, suferind de fibroză idiopatică, pneumotorax şi insuficienţă respiratorie acută. Acum depinde de un aparat care o ajută să respire. Tânăra din Răuseni are nevoie urgent de un transplant pulmonar în străinătate.
Operaţia costă aproximativ 120.000 de euro. Familia Mihovici nu are nici măcar bani pentru plata curentului electric, lucru de care depinde viaţa tinerei. Pentru că oboseşte foarte repede, Cerasela stă închisă într-o cameră de patru metri pătraţi. Televizorul, cărţile de rugăciuni şi surioara mai mică sunt singurele bucurii ale Ceraselei.
Le-a mai rămas doar credinţa
La capătul patului, printre medicamente şi reţete stau aşezate cu grijă câteva cărţi de rugăciuni. Seară de seară, casa cu două camere a familiei Mihovici se umple de cuvinte sfinte. De la cel mai mic membru al familiei, Roxana de nouă ani, până la cel mai mare, toţi îngenunchează în faţa icoanelor şi îşi pun speranţa în Dumnezeu. „Nu pot să fac nimic. Stau în pat de dimineaţa până seara. Mă mai uit la televizor şi mai citesc câte ceva. Cărţile de rugăciune îmi dau curaj“, spune Cerasela.
Printre deplasările la medic şi grija zilnică pentru Cerasela, Alexandrina, mama fetei, îşi face timp să ajungă şi la biserică să aprindă lumânări pentru fiica ei bolnavă. Cerasela nu lipseşte nici din rugăciunile surioarei sale.
Roxana este cea care îi dă curaj şi o îmbărbătează pe sora ei mai mare să spere la ziua de mâine. Din acest motiv, joaca şi întâlnirile cu prietenele nu mai sunt o prioritate pentru fetiţa de nouă ani. În ciuda vârst