Panait Istrati ori Maria Filotti sunt doar două din personalităţile marcante care au dus numele oraşului peste hotare. Astăzi, instituţii de învăţământ, de cultură ori străzile poartă numele personalităţilor care s-au născut la noi. În oraş apar şi răsar la tot pasul statui sau monumente. Mina Minovici, născut în 1858, medic legist şi farmacist, cu doctorat la Paris a fost fondatorul Şcolii Româneşti de Medicină Judiciară şi directorul primului Institut de Medicină Legală din România.
Doi ani mai târziu s-a născut Hariclea Darclee. Solistă de operă, cu studii muzicale la Viena, Hariclea a fost una dintre cele mai celebre cântăreţe dramatice ale timpului. În numele acesteia se organizează la Brăila, Concursul Internaţional de Canto „Hariclea Darclee”.
Gheorghe Munteanu Murgoci, născut în 1872 a fost membru fondator al Asociaţiei Internaţionale pentru Ştiinţa Solului. În 1874 s-a născut Constantin Sandu Aldea, inginer agronom, scriitor şi profesor universitar cu studii doctorale de specialitate la Paris şi Berlin.
Teatrul, botezat după numele Mariei Filotti
Actriţă cu studii de teatru la Paris, Maria Filotti s-a născut în 1883, la Brăila. Astăzi, teatrul brăilean îi poartă numele. Un an mai târziu s-a născut scriitorul Panait Istrati. În cinstea sa, în Franţa s-a înfiinţat Asociaţia „Les Amis de Panait Istrati”.
Dumitru Panaitescu Perpessicius, născut în 1891, critic, istoric literar şi poet, autor al unor monumentale opere de exegeză a fost întemeietorul Muzeului Literaturii Române.
Ana Aslan s-a născut în1897. Farmalog, endocrinolog, gerontolog de renume mondial. În 1890 s-a născut Vasile Băncilă, filozof şi logician de prestigiu iar în 1902, Petre Ştefănescu Goangă, artist liric de notorietate mondială.
„Una dintre fiicele Brăilei ne bucură şi astăzi cu spiritul şi c