Brandul Harvard este afectat de criza economica. Criza economica a afectat imaginea prestigioasei universitati americane in ultimele noua luni, aceasta fiind surclasata in topul universitatilor americane de Michigan-Ann Arbor si Massachusetts Institute of Technology (MIT). Global Language Monitor, care realizeaza un clasament al universitatilor americane pe baza aparitiilor acestora in media sustine ca Harvard s-a bucurat tot mai putin de atentia mass-media in ultimele noua luni, coborand de pe primul pe al treilea loc al clasamentului. Se pare ca Harvard a fost afectata de stirile despre scaderea fondurilor universitatii cu 27,3%. Astfel, fondurile au ajuns de la 37 de miliarde de dolari, la 26 de miliarde. Scaderea investitiilor la Harvard, cea mai mare din ultimii 40 de ani, a determinat si intreruperea constructiilor de extindere a campusului, scrie Reuters.
Sursa CNN: Negocierile din Afganistan au esuat. O sursa apropiata de conducerea afgana a declarat, vineri, pentru un reporter CNN, ca negocierile dintre presedintele afgan Hamid Karzai si oponentul sau, Abdullah Abdullah, au esuat. Potrivit sursei, este foarte probabil ca Abdullah sa anunte, la acest sfarsit de saptamana, ca va boicota alegerile prezidentiale, programate pentru data de 7 noiembrie. In plus, fostul ambasador american in Afganistan, Zalmay Khalilzad, a declarat, joi, ca este posibil ca Abdullah sa abandoneze cursa electorala intrucat nu mai are foarte multe fonduri si are foarte multe sanse sa piarda cu mai putine voturi decat in prima runda.
Honduras: Guvernul si negociatorii lui Zelaya au incheiat un acord pentru reinstaurarea presedintelui. Criza politica din Honduras se apropie de sfarsit intrucat, vineri, guvernul de facto al tarii a fost de acord sa ii permita lui Manuel Zelaya sa revina la conducerea statului, scrie The New York Times. Guvernul lui Roberto Michelet