Îl admiram într-o oarecare măsură pe dl Voinescu. Cred că ne-am şi strîns mînă odată la un party al trustului Realitatea-Caţavencu. Mi l-a prezentat dl Pătrăşconiu. N-am schimbat decît două vorbe, aşa cum e firesc şi politicos. Îl citeam în Cotidianul, îl citeam în Dilema veche, admiraţia mea făţă de domnia sa era, o ştiam şi recunosc oricînd, contaminată întrucîtva şi de admiraţia deosebită pe care i-o port şi i-o voi purta dlui Andrei Pleşu. Între timp, dl Voinescu a făcut pasul decisiv pentru cariera dumisale şi a păşit în politică. Practic, din acel moment, lectura pe care i-am făcut-o textelor şi luărilor dumisale de poziţie a trecut, cum cred că e firesc, legitim şi sănătos, de sub specia prezumţiei de convingere sub cea a suspiciunii de interes politic.

L-am văzut zilele trecute la televizor într-o companie selectă, alături de dna Săftoiu şi dl Guşă. M-am uitat cu milă şi înduioşare la aceşti trei oameni tineri, inteligenţi, mai mult sau mai puţin cultivaţi, care au trecut pe rînd prin sufetul şi apropierea dlui Băsescu. Toţi ştiu cine e dl Băsescu. Şi nu acel Traian Băsescu de care vorbim pe bloguri, prin ziare. Nu, îl ştiu pe adevăratul Traian Băsescu, aşa cum vă ştiţi şi voi foştii şi actualii şefi. Nici dna Săftoiu, nici unsul cu toate alifiile domn Guşă, nici renascentistul domn Voinescu nu vă vor spune vreodată adevărul sau, mă rog, tot adevărul, despre Traian Băsescu, oricum partea esentiala. Acel adevăr trebuie să-l intuiţi, să-l recompuneţi cu armele imaginaţiei, ca pe un peronaj literar, care ajunge să fie mai veridic decît modelul lui viu tot aşa cum Monalisa pictată de Michelangelo e mai aproape de esenţa femeii decît femeia ce i-a stat drept model. În orice caz, diferenţele dintre cei trei sînt importante şi cazurile lor merită analizate separat. Relaţia Guşă versus Băsescu e expresia luptei între doi bărbaţi cu instincte similare, doi c