Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Motanul urias de la Iasi

Publicat in Buna Ziua Iasi, sâmbătă 31 octombrie 2009 ·

Motanul urias de la Iasi La varsta de sapte ani, Cezar este, probabil, cel mai mare motan din Iasi. Este de rasa persana, culoare gri - albastrui. La o greutate de aproape 13 kilograme, consuma pana la un kilogram de mancare pe zi, cele cinci mese pe care le are zilnic constituindu-se in primul rand din carne de pui fara os si pernite pentru pisici. E nascut pe data de 1 mai 2002 in orasul Leningrad, si, desi pare imposibil, isi petrece majoritatea timpului alergand prin casa. Desi este activ, stapana lui este foarte multumita de faptul ca nu a distrus pana acum nici o piesa de mobilier. Doarme numai in pat si se trezeste primul, fara a-i deranja pe ceilalti din somn. "L-am primit cadou de la o rusoaica. Initial aveam emotii, nu stiam cum o sa se inteleaga cu celalalt motan al meu, care are acum 17 ani, dar lucrurile au decurs bine. Nu l-am castrat, nu are nici o boala, are carnetul de sanatate cu vaccinurile la zi, e grasut pentru ca mananca mult. Cand merge, se aude cum scartaie parchetul. Il alint mult, e jucaus si foarte afectiv. Mai sunt zile cand vine sa ma trezeasca, dar, de obicei, ma pasuieste in diminetile cand sunt libera de la munca. E o pisica model", a spus Liliana Vornicu, stapana motanului. In mod normal, reprezentantii acestei rase nu au o atitudine foarte activa, dimpotriva, prefera sa leneveasca toata ziua, energia lor fiind cu mult mai scazuta decat la celelalte categorii de pisici. Singurul lucru pe care il are in comun cu rasa din care provine este acela ca lui Cezar nu ii place sa iasa din casa, preferand intimitatea apartamentului pe care, dupa drumul lung facut pana in Iasi, din Leningrad, nu l-a parasit niciodata. Este nevoie de ceva timp si de multa incredere din partea lui pentru a se atasa de un nou - venit, initial aratand indiferenta fata de straini. Cat despre baitele pe care le face o data pe saptamana, este mai mult decat inca

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod roșu de caniculă în șase județe și București. Temperaturi de 41 de grade prognozate de meteorologi

HotNews acum o ora
ANM a emis mai multe avertizări de căldură extremă valabile pentru luni și marți. Până spre sfârșitul săptămânii valul de căldură, canicula și disconfortul termic vor persista în vestul, sudul și parțial centrul țării, au anunțat meteorologii. Canic

Șase dosare penale și zeci de amenzi, după protestul cu îmbrânceli între manifestanți și forțele de ordine din Piața Victoriei

HotNews acum o ora
Jandarmii și polițiștii au întocmit 6 dosare penale, pentru ultraj, distrugere, instigare publică, împiedicarea sau îngreunarea circulației pe drumurile publice și port sau folosire fără drept de obiecte periculoase, după protestul de duminică, din

Alertă în România după ce avioane ucrainene au intrat în spațiul nostru aerian. Aeronave de luptă F-16 și Eurofighter, ridicate de la sol. Anunțul MApN

HotNews acum o ora
Avioane ucrainene au fost detectate, în noaptea de duminică spre luni, în spațiul aerian al României, după un atac al rușiilor cu rachete și drone asupra unităților militare din Ucraina, a anunțat Ministerul Apărării Naționale, care a precizat că ae

Primarul Buzăului, Constantin Toma: Am prins o doamnă POLIȚIST local beată la ora zece și mă aștept să fie reangajată

Gandul acum 31 minute
Primarul Buzăului, Constantin Toma, susține că Pachetul fiscal II va fi de ajutor țării și aduce în discuție modul în care un funcționar este dat afară și apoi reangajat, dând exemplul unei doamne polițist local care era beată la ora 10 și se așteap

PSD amenință din nou cu ieșirea de la guvernare. Paul Stănescu: „Reformele nu se fac cu teroare administrativă”

Adevarul acum o ora
Paul Stănescu subliniază că PSD nu poate accepta ca partenerii de coaliţie, USR şi PNL, sǎ atace continuu partidul, dar sǎ aibǎ votul de susţinere al social-democraţilor când e vorba de asumarea răspunderii. Secretarul general al PSD critică dur noi

Video Accident grav pe A1 între Orăștie și Simeria: șase răniți, printre care doi copii

Adevarul acum 2 ore
Un accident rutier grav s-a produs luni dimineaţă pe autostrada A1, între Orăştie şi Simeria, unde trei autoturisme şi un autotren au fost implicate într-o coliziune soldată cu rănirea a şase persoane, printre care şi doi copii.

Paul Stănescu - „PSD trebuie să decidă urgent dacă mai rămâne la guvernare”. Se impune ședință de urgență în coaliție

Ziua Constanta acum 44 minute
Secretarul general al PSD, Paul Stănescu, a declarat astăzi, 21 iulie 2025, că se impune de urgență o ședință a coaliției pentru a discuta măsurile economice care, în opinia sa, afectează nejustificat administrațiile locale, investițiile publice și

Șeful Cancelariei Prezidențiale, Cristian Diaconescu: Există o invitație a lui Donald Trump adresată lui Nicușor Dan

Mediafax acum 42 minute
„Există o invitație oficială din partea președintelui Donald Trump, adresată președintelui Nicușor Dan”, a spus acesta, subliniind faptul că „trebuie să concretizăm o astfel de bilaterală cât mai curând posibil”. „Există o invitație oficială din par

Incendiu puternic într-un bloc din Baia Mare. Două persoane au ajuns la spital și 28 de locatari au fost evacuați

Gandul acum 3 ore
Un incendiu puternic a izbucnit într-un bloc din Baia Mare, luni dumineață, 21 iulie 2025. În urma deflagrației, două persoane au fost rănite. S-a dispus evacuarea a 28 de persoane din imobil, iar pompierii au intervenit de urgență. Un incendiu a iz

Compania aeriană americană Alaska Airlines îşi suspendă toate zborurile din cauza unei pene informatice

News.ro acum o ora
Compania aeriană americană Alaska Airlines anunţă că şi-a suspendat toate zborurile şi pe ale filialei sale Horizon Air, din cauza unei pene informatice, relatează AFP. ”Alaska Airlines a suferit o pană informatică care a avut un impact asupra opera

Vremea

București
acum

31°
lun.

20°/38°
mar.

23°/42°
mie.

22°/37°
joi

21°/38°
Iasi
acum

28°
lun.

19°/33°
mar.

20°/37°
mie.

18°/31°
joi

19°/34°
Constanta
acum

32°
lun.

20°/33°
mar.

23°/30°
mie.

23°/27°
joi

23°/27°
Cluj-Napoca
acum

27°
lun.

17°/31°
mar.

20°/32°
mie.

17°/31°
joi

19°/32°
Timisoara
acum

30°
lun.

19°/40°
mar.

19°/35°
mie.

20°/36°
joi

23°/39°