Până vine zăpada, operatorii de servicii din staţiunea montană se pregătesc intens pentru sezon. Staţiunea Semenic este una dintre cele mai cunoscute locaţii de iubitorii sporturilor de iarnă. Cu toate că în momentul de faţă nu este zăpadă, locurile de cazare sunt suficiente pentru cei aproximativ 2.000 de turişti care vin în staţiune la fiecare sfârşit de săptămână.
„Avem nouă camere disponibile, dotate cu toate utilităţile. Preţul uneia se ridică la 150 de lei“, a spus Paul Dumitrache, administratorul cabanei „Andra“. O altă posibilitate pentru cazare este Cabana „Duşan şi Fiul“, unde preţurile pentru o cameră dublă este de 150 de lei, iar pentru un apartament cu două camere este de 260 de lei.
Modernizări pe vechile pârtii
Pârtia Slalom uriaş cu dificultate medie are o lungime de 1.200 de metri, cu transport teleski. La celelate pârtii se efectuează lucrări. Astfel, pârtia „Idioţi“, pentru începători, va deveni mai lungă şi va avea şi nocturnă. „În momentul de faţă, lucrăm la pârtia care va avea o lungime de 270 de metri. Investiţia se ridică la aproximativ 50.000 de euro. Încă nu ştim care va fi termenul de finalizare a lucrărilor“, a spus Mircea Duşan, proprietarul cabanei „Duşan şi Fiul“.
Şi la pârtia „Crucea de brazi“ se lucrează. Vor fi create încă două pârtii, una de 500 de metri şi alta de 700 de metri. Turiştii ar putea avea, de anul acesta, o instalaţie de toobing. „Investiţia se ridică la peste 200.000 de euro şi face parte din proiectul Ski Arena Semenic, realizat în colaborare cu Primăria Văliug şi Consiliul Judeţean Caraş-Severin“, a spus Daniel Cizmaş, administrator S.C. Alpin Trans Semenic.
Unde se poate schia pe Semenic
Partie Lungime
Slalom Uriaş 1.200m
Crucea de brazi 700m