Aseară, la Cazinoul din Sinaia, a avut loc cea de-a XVI-a ediţie a Topului Firmelor Prahovene. Considerat cel mai important eveniment economic al judeţului
Prahova, acesta a reunit într-o singură sală reprezentanţii celor mai puternice societăţi ale judeţului.
“Acest Top vine sa confirme, încă o dată, potenţialul economic deosebit de care dispune Prahova, în pofida inerentelor greutăţi, precum şi competiţia acerbă existentă în rândul firmelor, indiferent de mărime sau de obiectul de activitate al acestora”, ne-a declarat preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie Prahova, Aurelian Gogulescu, organizatorul acestui eveniment.
Sute de societăţi pe primele locuri
Topul a inclus 1.131 de societăţi comerciale, număr în creştere cu 18%, comparativ cu ediţia precedentă
Dintre acestea, un număr de 441 de societăţi au reuşit să se claseze pe locurile I-III. Firmele au fost clasificate în şase grupe de activitate: cercetare-dezvoltare şi IT, industrie, agricultură-pescuit- piscicultură, construcţii, servicii, comerţ-export-turism.
Acestea, la rândul lor, au fost împărţite în 55 de subdomenii de activitate şi cinci categorii de mărime: microîntreprinderi, întreprinderi mici, întreprinderi mijlocii, întreprinderi mari şi întreprinderi foarte mari.
Au fost acordate "Distincţii de Excelenţă" întreprinderilor care s-au clasat pe unul dintre primele trei locuri, în ultimii trei ani sau "Trofeul de Excelenţă" firmelor care au ocupat unul dintre primele trei locuri, în ultimii cinci ani. Nu au lipsit nici distincţiile "Trofeul Exportatorilor", "Trofeul Creativităţii" şi "Trofeul Femeia de Afaceri a Anului" – pentru firmele care au avut în conducere sau ca acţionar principal o doamnă.