Pentru petrecerea de la grădiniţă, de la şcoală sau organizată în diverse locaţii, toţi şi-au dorit cel mai frumos costum. CITEŞTE ŞI:
Braşov: Ielele şi vampirii au pus stăpânire pe Castelul Bran (GALERIE FOTO)
Sărbătoarea Halloween-ului prinde din ce în ce mai bine, de la an la an, în mod special în rândul celor mai mici dintre arădeni.
Astfel, aproape nicio grădiniţă sau şcoală primară din Arad nu a ratat ocazia de a marca acest eveniment.
La toate acestea se adaugă şi evenimentul organizat special pentru cei mai mici dintre arădeni la cel mai mare centru comercial din oraş.
Astfel, în cursul acestei zile, copiii sunt aşteptaţi să-şi etaleze cele mai frumoase costume care vor fi premiate, dar şi să se distreze cu momente hazlii, cântece şi dansuri, pantomimă sau la concursul de sculptat bostani. Micuţii îi vor transforma în figuri înfricoşătoare.
Cel mai bine, la grădiniţă
Din punctul de vedere al părinţilor, cea mai rentabilă serbare a fost cea de la grădiniţă. „Au marcat la grădiniţă Halloween-ul prin confecţionarea de obiecte decorative specifice. Au sculptat bostani şi şi-au confecţionat singuri baghete de vrăjitor şi pălării specifice. S-au distrat foarte bine, cu cheltuieli minime din partea noastră”, a declarat Anca Noghiu, o mămică a cărui băieţel e în grupa pregătitoare.
Au fost şi instituţii în care însă marcarea Halloween-ului s-a transformat în serbare în toată regula. Copiii au fost costumaţi încă de dimineaţă şi cele mai frumoase costume au fost premiate. „Am închiriat un costum de zână rea pe care şi l-a dorit foarte mult. Ne-a costat 35 de lei. În plus, am mai dat câte 15 lei pentru sucuri, prăjiturele şi pictat pe faţă”, a spus Bogdana Tudor, o altă mămică.
Halloween-ul, bucuria comercianţilor
Magazinele din Arad s-au adapta