Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Hizo a demisionat!

Publicat in Adevarul, sâmbătă 31 octombrie 2009 ·

„Dulăul“ a lăsat Rapidul Bucureşti fără antrenor înaintea meciului cu Oţelul de mâine. Eliminarea din Cupă a agitat apele în Giuleşti. Hizo a decis să plece, deranjat de faptul că George Copos l-a criticat dur. Viorel Hizo şi-a făcut ieri bagajele şi a părăsit Rapidul! Decizia a luat-o la finalul partidei pierdute cu Internaţional. Motivul? O ceartă pe care a avut-o cu George Copos după eliminarea echipei din Cupă.

„A fost cel mai urât meci pe care l-am văzut în viaţa mea! Ce altceva vreţi să mai spun? Mi-e ruşine de oamenii ăştia care au venit de la Bucureşti ca să încurajeze echipa. Au cântat 90 de minute şi merită respect. Jucătorii nu le-au arătat respect. Fotbaliştii să meargă în fabrică, acolo să muncească! Şi Viorel Hizo la fel”, a tunat şeful din Grant. După mesajul dur transmis prin intermediul presei, patronul Rapidului a avut şi o discuţie aprinsă la telefon cu Viorel Hizo. „Să-ţi fie ruşine, Viorele! N-am jucat nimic”, i-a spus Copos „Dulăului”. Apoi, a închis telefonul!

Şocat, tehnicianul a decis pe loc să părăsească Rapidul.  Aşa a şi făcut, pentru că ieri, de dimineaţă, şi-a depus demisia, iar seara, la antrenament, i-a anunţat pe jucători că nu mai există cale de întoarcere. Este a cincea oară când Hizo părăseşte clubul din Giuleşti din postura de antrenor.

Manea-Rada asigură interimatul

Rămaşi fără omul lor numărul 1 de pe bancă, giuleştenii sunt puşi într-o situaţie extrem de delicată, mai ales că Rapid întâlneşte, mâine, Oţelul Galaţi, în campionat. George Copos a decis ca de pregătirea acestui meci să se ocupe cuplul Nae Manea – Marian Rada, ei urmând să asigure interimatul până va fi găsit un alt antrenor.

A vrut să plece de miercuri!

Viorel Hizo a vrut să-şi depună demisia încă de miercuri, cu o zi înaintea meciului din Cupă. Tehnicianul a purtat atunci o dis

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO O mașină a intrat în mulțime la Los Angeles: zeci de oameni au fost răniți

HotNews acum 29 minute
Cel puțin 28 de oameni au fost răniți, după ce o mașină „neidentificată” a intrat în mulțime pe bulevardul Santa Monica din Los Angeles, unul dintre bulevardele emblematice ale metropolei americane, transmite CNN. Incidentul a avut loc în noaptea de

Salina Praid, în pragul colapsului. Ministrul Mediului: „Nu este o întrebare dacă se va prăbuşi tavanul, ci când şi cât de rapid”

Mediafax acum 44 minute
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, spune că mina de la Praid este prea afectată ca să mai fie salvată. Situația este gravă, iar prăbușirea plafonului este sigură, susține aceasta. „Nu este o întrebare dacă se va prăbuşi tavanul, ci când şi cât de r

Dominic Fritz, „concluzii din culise” după vizita în Germania, unde a mers cu Nicușor Dan: „M-a amuzat cum unii dinozauri ai diplomației au ridicat sprâncenele”

HotNews acum 4 ore
Liderul USR, Dominic Fritz, care l-a însoțit în Germania pe președintele României, le răspunde unor „dinozauri ai diplomației” care „au ridicat sprâncenele”, după selfie-ul făcut în avion, în drum spre Berlin, și spune că „trebuie să se schimbe radi

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 4 ore
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Ministrul Mediului, despre informaţiile privind interzicerea centralelor de apartament: Fake news

G4Media acum 47 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a declarat, sâmbătă, că informaţiile apărute în mediul online privind interzicerea centralelor de apartament de către Uniunea Europeană reprezintă un fake news, pr

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 4 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

VIDEO „Accident tragic”: 19 răniți în timpul unui spectacol de artificii din Dusselforf

HotNews acum 2 ore
Nouăsprezece persoane au fost rănite, dintre care patru grav, în Germania, în urma unui incident survenit vineri noapte în timpul unui spectacol de artificii la un târg din Düsseldorf, în vestul țării, a informat sâmbătă poliția, potrivit AFP. Potri

SUA iau în considerare interzicerea accesului inginerilor străini la sistemele de apărare

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Secretarul apărării american, Pete Hegseth, a declarat vineri că administraţia SUA ia în considerare interzicerea accesului inginerilor străini la sistemele Departamentului Apărării, informează agenț

Salina Praid nu mai poate fi salvată, spune ministrul Mediului

HotNews acum o ora
Întrebarea nu este dacă se va prăbuși tavanul Salinei Praid, ci când și cât de rapid, spune ministra Mediului, Diana Buzoianu. Ea acuzat că „au fost mai multe instituţii alte statului care au aşteptat să se întâmple dezastrul, până când s-a ajuns la

Funcţionari publici din primării, despre noile măsuri anunțate de Guvern: „O nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile”

Adevarul acum 3 ore
Sindicaliștii își exprimă îngrijorarea față de pachetul nr. 2 de măsuri fiscale anunțat de premierul Ilie Bolojan, declarând că „reprezintă o nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile şi precare”.

Vremea

București
acum

29°
sâm.

17°/30°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

25°
sâm.

17°/25°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

28°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

25°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

27°
sâm.

16°/29°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°