Un minor din Brăila a fost identificat de poliţişti ca principalul suspect de săvârşirea infracţiunii de furt.
Adolescentul, în vârstă de 15 ani, a reuşit să sustragă suma de 1.900 lei, profitând de neatenţia unei vânzătoare. Politiştii de la Biroul de Investigaţii Criminale au continuat cercetarile în cauze aflate în lucru şi înregistrate cu autori necunoscuţi şi au stabilit că minorul C.I., din municipiu, este principalul suspect al comiterii infracţiunii de furt în dauna unei societăţi comerciale, faptă comisă la data de 9 septembrie.
Politiştii continuă cercetările pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale a minorului. Un minor din Brăila a fost identificat de poliţişti ca principalul suspect de săvârşirea infracţiunii de furt.
Adolescentul, în vârstă de 15 ani, a reuşit să sustragă suma de 1.900 lei, profitând de neatenţia unei vânzătoare. Politiştii de la Biroul de Investigaţii Criminale au continuat cercetarile în cauze aflate în lucru şi înregistrate cu autori necunoscuţi şi au stabilit că minorul C.I., din municipiu, este principalul suspect al comiterii infracţiunii de furt în dauna unei societăţi comerciale, faptă comisă la data de 9 septembrie.
Politiştii continuă cercetările pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale a minorului.