A reuşit să surprindă în cusăturile sale farmecul unei zone olteneşti. Consideră tradiţia populară un mod de a arăta lumii întregi frumuseţea satului românesc de odinioară.

A copilărit într-o familie numeroasă, cu opt fraţi şi surori şi încă de mică a îndrăgit lucrul cu acul şi aţa de cusut. „Eu am prins altfel de vremuri, în care fetele erau învăţate de mici să lucreze, să coasă şi să ţeasă. Eu îmi confecţionam singură hainele şi îmi coseam modelele de pe ii. Uşor, uşor am deprins această artă a cusutului şi nu m-am mai putut dezobişnui. Ajunsesem să lucrez până noaptea târziu, coseam şi covoare sau carpete şi ştergare”, povesteşte mamaia Catrina.

„Nu mâncam până nu se întorcea tata de la muncă, seara”

Bătrâna spune că a prins vremuri cumplite, sărăcie şi multe neajunsuri. „Tata pleca în fiecare dimineaţă la muncă, iar noi, copiii aveam bine trasate îndeletnicirile pe care trebuia să le facem în ziua respectivă. Îmi amintesc de respectul pe care îl aveam pentru tata şi faptul că niciodată nu mâncam seara, până nu se întorcea el acasă”, completează bătrâna. Femeia povesteşte cum pentru a mai câştiga nişte bani, părinţii au dat-o când a împlinit 14 ani să aibă grijă de un copil al unei familii mai înstărite de la ei din comună. „Am crescut copilaşul până ce a împlinit doi anişori şi îmi era foarte mare drag de el pentru că era o mândreţe de copil. Ţin minte că în acea perioadă am trăit nişte vremuri atât de grele, încât uneori nu aveam altceva ca să îi dau de mâncare, decât pâine neagră înmuiată în apă dulce”, îşi aminteşte mamaia Catrina Grigoroiu.

Cusăturile surprind farmecul unor altfel de vremuri

Pentru a reuşi să îşi facă un rost în viaţă, femeia a ales să meargă să muncească la munte. „Aşa era pe atunci, muntele era o sursă de venit, pentru oamenii de aici din zonă, iar eu alături de soţul meu, am muncit