Am văzut reclama la Evenimentul Zilei cu Mircea Marian, pe KanalD parcă. Nu o găsesc pe net în ruptul capului. Cum o găsesc, cum o pun aici. Aşadar, Mircea Marian apare în clip şi ne spune cum mogulii conduc presa and so on. Şi că patronul lui, în schimb, e mult mai mişto pentru că-i amator de artă şi sălăşluişte undeva departe de Romania neavînd nici un interes aici.
Exact de asta mă temeam cel mai mult, să ajungem noi, jurnaliştii, să spunem “patronul meu e mai bun decît al tău”, “ba al meu, ba al meu”. Cînd singura raportare normală la acest job fragil e să uiţi naibii de patron şi să-ţi faci treaba. Nu am chef să-mi repet amintirile legate de “neimplicarea” Ringier în politică, pe vremea lui Năstase. Pentu că nu asta e esenţial.
Ci preamărirea patronului ca garanţie pentru calitate. Ăsta e efectul repetiţiei stupide, pînă la saturaţie, a două sloganuri: 1. dacă lucrezi pentru un mogul eşti automat cumpărat, 2. dacă nu lucrezi pentru un mogul înseamnă că eşti bun şi independent şi, eventual, pro-Băsescu. E un efect stupid al presei “de piaţă”. Preamărim pe de o parte piaţa liberă şi beneficiile ei, de cealaltă parte nimeni nu acceptă cinismul pieţei – imediat se spune că cinismul mogulilor e tipic românesc – există o parte de adevăr, dar o mică parte – să ne uităm la Berlusconi, eu zic că sîntem norocoşi deocamdată… Cinismul “mogulistic” se manifestă în România capitalistă fără încetare în absolut toate zonele în care e ceva de cumpărat sau de oferit. Obişnuiţi-vă cu ideea.
Un astfel de slogan vine şi din slăbiciunea incredibilă a muncitorului în presă. Dacă ai un tip tare, eventual din străinătate, lîngă care să te adăposteşti, se cheamă că ai un merit absolut, înseamnă că de aici încolo tot ce scrii e măreţ. Nu, nu înseamnă asta. Mogulii au influenţat unii jurnalişti, nu pe toţi. Aşa cum moguli şi-au pus oameni în conducerea unui guvern în ca
