Astazi, episodul 2 de la

Trandafirul Profetului

Cam trăgea curentul în geamie. Muezinul Iusuf, tînăr, tinerel, contractase un reumatismum care îl chinuia noaptea, de viermuia în pat şi ofta aşteptînd să-i treacă durerile. Nu se ducea la doctor, spera că Profetul îl va ajuta. I-a destăinuit imamului că îl sfredeleau nişte dureri prin oase, iar imamul i-a recomandat nişte cataplasme cu frunze de aloe, ca expresie a milei lui Allah pentru reumatici. Pe el îl încercau nişte fierbinţeli, cărora nu le dădea atenţie prins în corespondenţa cu credincioşii. Scrisorile se răriseră, iar cele care-i veneau din Turcia şi din ţări lovite de război ajungeau cu mare întîrziere. Dar întrebările la care trebuia să răspundă erau parcă mai complicate şi medita uneori nesigur în dreptatea judecăţii sale. Ce le putea spune, să-i ajute, turcilor pe care îi prinsese războiul în Egipt, cu afaceri mici la care însă nu puteau renunţa, fiindcă ar fi murit de foame? Admiraţia lui pentru geniul războinic al fuhrerului de la Berlin începuse să scadă, iar ceea ce mai afla de la turcii care călătoreau în Germania i-l scotea de la suflet. Războiul îşi avea legile sale neîndurătoare, dar marii oameni de arme cată să nu oropsească oameni nevinovaţi şi îşi hăţuiesc soldaţii să nu dea iama în civili, nu-i îndeamnă la rele şi la omoruri care mînjesc haina militară. Corespondenţilor săi turci din Egipt le scria să nu uite că erau pe pămînt străin şi să se ţină deoparte: nici cu unii, nici cu alţii, încît să nu se trezească apoi la mijloc sau să stîrnească dorinţa de răzbunare a vreunora. Cînd mai venea în permisie cîte un turc din armata română, îl punea în încurcătură: Allah l-ar lua în paradis, la o adică, dacă murea pe front? Ce era să le spună acestora? După părerea lui erau slabe speranţe. Nu era un război sfînt pentru musulmani, încît fiecare avea să fie judecat după faptele sal