Chiar dacă deţineau coroana pentru un an, câştigătoarele Miss Universe păstrau prestanţa titlului şi după această perioadă, devenind modele pentru tinerele din toată lumea. Sylvia Louise Hitchcock a câştigat titlul Miss Alabama în 1967, iar apoi a fost încoronată Miss SUA. În acelaşi an a devenit a patra concurentă din Statele Unite care a câştigat titlul de Miss Universe. Sylvia a fost descrisă drept o frumuseţe clasică. Cu o combinaţie rară de carismă, rafinament şi căldură, Sylvia continuă să lumineze viaţa celor cu care intră în contact, chiar şi la mai bine de 42 de ani de când a câştigat renumitul titlu. Într-un interviu pentru revista „Pageantry“ Sylvia a declarat că tot ceea ce este astăzi se datorează părinţilor şi mătuşii ei, al căror model l-a urmat de-a lungul vieţii.
Este căsătorită cu inventatorul William Carson şi au împreună trei copii: Jonathan, Christiane şi Will, dar şi un nepot, Zephyr. Locuieşte în Lake Wales, Florida, şi este vecină cu actorul Kaleigh Wright. La fel ca orice Miss Universe, Sylvia şi-a început cariera de regină a frumuseţii călătorind în jurul lumii. „În Ecuador, când au anunţat că voi veni, s-a declanşat o adevărată nebunie. În Japonia eram la un restaurant şi au fost nevoiţi să cheme poliţia pentru a putea ieşi, pentru că afară erau foarte mulţi oameni care se înghesuiau să mă vadă şi, poate, să mă atingă“, povesteşte Sylvia.
După ce perioada ei de „domnie“ s-a încheiat, s-a mutat la New York, unde şi-a continuat cariera în domeniul modei. La un moment dat nu şi-a mai dorit să defileze pe podium, ci să devină actriţă. „Aş fi putut să rămân acolo. Dar nu asta îmi doream“, spune ea.
Pe soţul ei l-a cunoscut în timp ce filma un spot publicitar pentru o televiziune. Au ieşit la o cafea, iar ea i-a spus că este deţinătoarea titlului de Miss Universe. Potrivit „Pageantry“, când a aflat, Carso