Criza financiară n-a descurajat dorinţa oamenilor cu bani de a-şi îmbunătăţi aspectul fizic. Sâni mai mari, abdomen mai plat, fund mai bombat sau penis mai mare, toate se pot rezolva, dacă vă ţin buzunarele şi sănătatea
Gălăţenii cu o situaţie materială bună sunt tot mai tentaţi de posibilitatea îmbunătăţirii aspectului fizic cu ajutorul măiestriei chirurgilor esteticieni.
Unul dintre chirurgii care „sculptează” oameni este doctorul Călin Doboş, care, de mai bine de zece ani, „tunează” femei şi bărbaţi, oferindu-le, după dorinţă, ceea ce natura le-a refuzat în materie de frumuseţe.
„La noi vin oameni normali, sănătoşi. Chirurgia estetică îmbunătăţeşte aspectul fizic . Majoritatea celor care apelează la acest gen de intervenţii sunt oameni tineri, care vin pentru a-şi remodela corpul. Prima zonă vizează exclusiv femeile şi se referă la sâni. De asemenea, la bărbaţi sunt căutate operaţiile de mărire de penis”, povesteşte medicul.
Nu există plăcere fără durere!
Doamnele care îşi doresc un bust mai generos au posibilitatea de a alege genul de operaţie dorit. Prima, clasică, presupune un grad mai mare de disconfort, durerile post operatorii putând dura până la câteva luni, în timp ce după a doua, doamnele se pot duce în club pentru a-şi etala noile forme după doar câteva zile.
„Operaţiile clasice durează între o jumătate de oră şi o oră, operaţii făcute cu bisturiul, care provoacă dureri ce pot persista şi până la o lună de zile şi operaţii cu radioplasmă, metodă care protejează foarte bine ţesuturile, durerile fiind suportabile, iar recuperarea rapidă.”
Frumuseţe fără vârstă
Dorinţa de înfrumuseţare nu depinde absolut deloc de vârsta pacientului. „Am operat femei şi de 60 de ani, dar şi o doamnă de 80.
De altfel, acesteia din urmă i-am su