Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Povestea „olandezului zburător”

Publicat in Adevarul, duminică 1 noiembrie 2009 ·

Fostul jucător Ruud Gullit pune în balanţă succesul din fotbal şi dezamăgirile din viaţa de familie. Ria Dill, mama lui Ruud Gullit, era „soţia din afară” a lui George Gullit, un african-surinamez venit la studii în Olanda pentru a deveni profesor. George avea propria familie, dar îl vizita pe tânărul Ruud şi pe mama acestuia în fiecare seară în camera de 6,5 pe 4 metri din cartierul Jordaan al Amsterdamului (aici au mai trăit în timp personalităţi ca Anne Frank sau Rembrandt), în care au locuit vreme de zece ani.

I-a refuzat pe „lăncieri”

În copilărie, Gullit a fost subiectul prejudecăţilor şi a discriminării rasiale. “Când eşti foarte tânăr, eşti copilul negru cu părul creţ, pe care toată lumea îl place. Când începi să creşti însă, asta devine o problemă. Aveam 12 sau 13 ani şi a avut loc o bătaie, iar eu am încercat să intervin pentru că un prieten de-al meu era implicat.

Am fost ridicaţi de poliţie, iar pentru că eu aveam la mine manualele de şcoală, un poliţist a zis: «Uite, negroteiul ăsta învaţă, negroteiul ăsta ştie să numere.» I-am­ spus totul mamei care imediat a ieşit din casă şi l-a găsit pe acel poliţist pe care a început să îl certe în stradă. Pentru că ea era albă, omul s-a simţit stânjenit, nu voia să se ia de un copil negru cu mamă albă”, povesteşte Gullit.

Deşi s-a născut şi a crescut în Amsterdam, Gullit nu a jucat niciodată pentru Ajax. Pe vremea când juca la Haarlem a fost observat de un antrenor de la Academia “lăncierilor”, care i-a făcut o propunere. El însă a refuzat-o. «Să vii cu părinţii la noi» mi-a spus. I-am răspuns că locuiesc în vestul Amsterdamului şi că ambii părinţi lucrează, ar fi fost mai uşor să vină ei la noi. «Nu, nu, trebuie să vii tu să ne vizitezi», a fost răspunsul antrenorului. Oamenii cred că urăsc Ajaxul din acea zi, dar nu este aşa, doar că au fost incredibil de

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rusia a lansat un atac cu drone asupra capitalei ucrainene Kiev în noaptea de anul nou

Mediafax acum 2 ore
Exploziile au fost auzite la scurt timp după ce forţele aeriene ucrainene au avertizat că dronele se apropie de oraş. Primarul Vitali Klitschko a declarat că apărarea aeriană a respins un atac inamic şi că două etaje ale unei clădiri rezidenţiale au

Tradiții și obiceiuri de Sfântul Vasile. Ce este bine să faci?

Ziua Constanta acum 3 ore
În ziua de Sfântul Vasile cel Mare, există tradiții și obiceiuri străvechi care spun că este benefic să verşi puțin vin pe masă, să spargi un pahar alb, să răstorni cutia de chibrituri sau să dai de pomană unui om sărac. În felul acesta, vei atrage

Ambasadorul Rusiei la București, a fost găsit inconștient în sediul ambasadei

Ziua Constanta acum 2 ore
Vladimir Lipaev, ambasadorul Rusiei la București, a fost găsit marți seară, inconștient în sediul ambasadei. La fața locului a fost solicitată intervenția de urgență a unei ambulanțe. Potrivit știripesurse.ro, din Ambasadă apelul la 112 a fost efect

Suedia începe vânătoarea de lupi, animal aflat pe cale de dispariţie. Activiștii critică măsură

HotNews acum 23 minute
Vânătoarea de lupi din Suedia începe joi, autorităţile urmărind să reducă la jumătate populaţia prădătorului pe cale de dispariţie, potrivit The Guardian, scrie News.ro. Guvernul suedez a dat undă verde pentru uciderea a cinci familii întregi de lup

Polonia preia preşedinţia rotativă a Consiliului Uniunii Europene pentru o perioadă de şase luni

Mediafax acum 48 minute
Evenimentul de deschidere oficială a preşedinţiei poloneze va avea loc la 3 ianuarie 2025. Polonia preia preşedinţia Consiliului Uniunii Europene într-un moment de incertitudine şi îngrijorare. Ministrul de externe al Poloniei a precizat că activita

De ce Elon Musk și-a schimbat numele pe X în „Kekius Maximus”: ce înseamnă. „Îmi voi atinge obiectivele, în această eră sau în următoarea”

Adevarul acum o ora
Elon Musk și-a schimbat marți, 31 decembrie, numele de profil pe platforma de socializare X în „Kekius Maximus”. Acest lucru a stârnit un val de întrebări din partea urmăritorilor săi.

Milano interzice fumatul în aer liber. Amenzi de până la 240 de euro pentru fumători

Mediafax acum 3 ore
Fumătorii mai pot aprinde o ţigară doar în locurile izolate, unde pot păstra o distanţă de minim 10 metri faţă de alte persoane. Interdicţia nu se aplică ţigărilor electronice. Măsura face parte dintr-un plan mai amplu de îmbunătăţire a calităţii ae

Peste 100 de persoane, salvate de pe munte în ultima zi a anului. 34 au ajuns la spital

Ziare.com acum o ora
Ultima zi a anului 2024 a fost o zi de "foc" pentru salvamontiştii din întreaga ţară, solicitaţi să intervină de urgenţă la peste 100 de evenimente montane. În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont s-au primit 101 apeluri prin care

Au fost oprite livrările de gaze rusești către Europa, prin Ucraina. Republica Moldova, ajutată de România

Ziare.com acum 2 ore
Exporturile de gaze naturale ruseşti prin conductele din epoca sovietică care trec prin Ucraina către Europa au fost oprite miercuri, 1 ianuarie, în primele ore ale zilei, deoarece un acord de tranzit a expirat, iar Kievul nu l-a prelungit din cauza

Aderarea României la spaţiul Schengen, marcată de ceremonii la frontiera dintre Ungaria şi România

Mediafax acum o ora
Şeful Inspectoratului General al Poliţiei din Ungaria, dr. Balogh János, şi şeful Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră din România, Cornel-Laurian Stoica, au ridicat împreună bariera la punctul de trecere a frontierei de la Nădlac şi Csa

Vremea

București
acum

mie.

2°/8°
joi

3°/9°
vin.

4°/9°
sâm.

2°/6°
Iasi
acum

mie.

2°/7°
joi

3°/12°
vin.

1°/9°
sâm.

-1°/3°
Constanta
acum

mie.

5°/9°
joi

6°/11°
vin.

6°/11°
sâm.

3°/7°
Cluj-Napoca
acum

-3°
mie.

-3°/2°
joi

-0°/5°
vin.

-1°/4°
sâm.

-2°/2°
Timisoara
acum

mie.

0°/3°
joi

1°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-1°/3°