Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Satu Mare: Distracţie caritabilă de Halloween

Publicat in Adevarul, duminică 1 noiembrie 2009 ·

Motocicliştii de la Eagle Bikers au strâns fonduri pentru copiii de la Casa Diana. Peste 300 de persoane din Satu Mare şi Zalău au sărbătorit noaptea de 31 octombrie în scop caritabil. Motocicliştii de la Eagle Bikers au lansat, aseară, campania de strângere de fonduri şi cadouri pentru copiii orfani de la Casa Diana. Sute de bikeri din Satu Mare, Zalău şi nu numai, au dedicat petrecerea de Halloween unui scop caritabil. Costumaţi care de care mai înspăimântător, sătmărenii s-au adunat într-un număr mare la petrecerea care a avut loc în clubul Infinity.

Distracţia a început imediat după lăsarea întunericului. Rând pe rând şi-au făcut apariţia personaje din lumea basmelor, vrăjitoare pe mături, vampiri însetaţi de sânge, dar şi spiriduşi care au încercat să învingă vrăjitoarele cele rele. Atmosfera a fost întreţinută cu muzica rock, multă bere şi oameni puşi pe distracţie.

„Am rămas suprins de numărul mare de sătmăreni care s-au alăturat petrecerii. Ne bucurăm că putem să strângem cât mai multe fonduri pentru copiii orfani de la Casa Diana. În prag de Moş Nicolae, vrem să-i aducem în mijlocul nostru pentru a le oferi cadourile şi banii strânşi. Până la data respectivă, toţi cei care doresc să doneze cadouri şi jucării sunt aşteptaţi la club Infinity“, a spus Bereş Zoltan, preşedintele Eagle Bikers.

Au venit şi motocilişti din Zalău

Motocicliştii nu sunt la prima acţiune de acest gen. În luna mai a acestui an au reuşit să adune 6.000 de lei în cadrul unui eveniment organizat la Petin. „Cu banii respectivi am cumpărat haine şi jucării copiilor aflaţi în plasament“, a mai spus Bereş Zoltan.

Şi bikerii din alte judeţe s-au alăturat colegilor din Satu Mare. Au bătut cale destul de lungă până aici, tot în scop caritabil. „Este o iniţiativă demnă de apreciat. Am venit

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîțu: „Am fost propus premier de SACRIFICIU, știam asta și m-am retras”

Gandul acum 2 ore
În cadrul unei ediții transmise live a emisiunii „Ai aflat! cu Ionuț Cristache” de la Gândul, Florin Cîțu, fost premier și ministru de Finanțe în Guvernul României, a vorbit despre experiența sa în politică, la cârma Partidului Național Democrat, și

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 33 minute
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum o ora
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum o ora
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum o ora
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Consolidarea seismică a clădirilor din Capitală, cea mai mare prioritate în București, potrivit ministrului Dezvoltării

Adevarul acum o ora
Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, afirmă că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală.

Sorin Grindeanu îl atacă pe Dragoș Pîslaru după declaraţiile despre Autostrada Moldovei

Mediafax acum o ora
„Acesta este doar unul dintre loturile Autostrăzii Moldovei „pierdut” din PNRR. În realitate, se circulă deja pe mare parte dintre autostrăzile despre care unii – în mod total iresponsabil – spun că nu vor mai fi construite. Nu pot să nu mă întreb,

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum 59 minute
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 8 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Ministrul de Externe anunţă posibile noi rechemări de ambasadori şi concursuri în 2025

BusinessMagazin acum o ora
Ministrul Afacerilor Externe, Oana Ţoiu, confirmă că sunt posibile noi rechemări de ambasadori pe modelul cazului Andreei Cristescu, în contextul evaluărilor în curs la nivel diplomatic.

Vremea

București
acum

23°
mie.

20°/34°
joi

18°/34°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/33°
Iasi
acum

20°
mie.

19°/30°
joi

18°/30°
vin.

16°/25°
sâm.

15°/27°
Constanta
acum

22°
mie.

21°/35°
joi

19°/30°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

21°
mie.

17°/30°
joi

12°/23°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/26°
Timisoara
acum

22°
mie.

20°/28°
joi

12°/21°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/33°