Vedeta Kanal D s-a operat şi a ratat întâlnirea cu Băsescu. Sursa: Florin Ghioca
Dacă în urmă cu o săptămână i-ar fi spus cineva lui George Dumitrescu, de la Kanal D, că va rata întâlnirea televizată cu preşedintele Traian Băsescu, la emisiunea „România Alege”, probabil că i-ar fi râs în nas. Numai că soarta a făcut ca o criză biliară să se transforme într-o operaţie.
Pe patul de spital, George a rămas permanent în contact cu prietenii, iar unii dintre aceştia - printre care şi actriţa Nuami Dinescu - l-au vizitat. „Am primit o mulţime de mesaje de la oameni din Bucureşti, din ţară, dar şi din străinătate, din Italia, SUA, Canada, Germania”, povesteşte prezentatorul, care momentan este în con valescenţă.
La un pas de moarte
Cu numai o zi înainte de emisiune, George a acuzat dureri puternice şi criza de bilă l-a făcut să se suie în maşină şi să dea o fugă la spital. Internat imediat, prezentatorul a fost operat la scurt timp. „Aveam pietre la bilă, iar aceasta era cangrenată. Medicii mi-au spus că eram foarte aproape de o peritonită şi că puteam să şi mor dacă nu veneam la investigaţii”.
Printre cei care au ţinut să-l încurajeze în momentele grele prin care a trecut (şi cărora vedeta Kanal D le şi mulţumeşte) s-au numărat şi Mircea Radu, Andra Gavril, Armand Calotă, Simona Gherghe, Tania Budi, Simona Miculescu (ambasadorul României la ONU), Tania Popa şi Vitalie Bichir, dar şi colegii de la Kanal D.