Stilul pamfletar făcea ravagii în presa vremii, iar fanaticii se împuşcau prin cârciumi după o ceartă pe teme politice. „Stai, dom’le, acasă, ce-ţi trebuie bucluc?” Sfatul unui funcţionar „binevoitor” de la 1928 sintentizează perfect atmosfera din campani ile electorale desfăşurate în perioada interbelică, care au precedat primele alegeri libere.
Legea electorală adoptată în 1926 nu a provocat doar vot democratic. Pasiunile, intrigile politice şi bârfele la un ţap de bere aprindeau obrajii prin cârciumi, iar scandalurile, duelurile pentru „apărarea onoarei” sau pumnii împărţiţi în plină stradă de dragul unui „cantindat” au umplut ziarele de epocă.
Patimile perioadei interbelice stârnesc zâmbete astăzi, însă înfăţişează rădăcinile unor vicii electorale mai vechi, pe care politicienii vremii le-au lăsat moştenire generaţiei actuale.
Politicienii şi gura lumii
Acuzaţiile şi atacurile la persoană erau una dintre cele mai frecvente metode de combatere a inamicilor politici. În funcţie de abilitatea şi cultura emiţătorului, acestea variau de la ironii subtile sau vorbe pline de duh la jigniri legate de aspectul fizic sau obiceiurile intime ale victimei.
Ziarul „Adevărul” consemna, în iulie 1932, că „polemica violentă, excesiv de violentă, dintre partidele politice continuă. Acuzaţia de jaf trece - ca o minge de foot-ball - dintr-o echipă în alta. - Hoţi la drumul mare! - Ba voi sunteţi hoţi...”.
Limbric liberal, ţărănist cu limbă ghimpată
Trei personalităţi politice ale vremii au fost ţinta unora dintre cele mai savuroase atacuri verbale. Liberalul Ion Gheorghe Duca a primit porecla de „limbricul Duca” după ce l-a apostrofat pe Nicolae Iorga: „Elevul Duca, limbricul Duca, pigmeul Duca îşi permite să fie necuviincios cu marele N. Iorga şi perfid de insinuant cu noi.
Hom
