Din cauza unei probleme medicale, artistul britanic, în vârstă de 62 de ani, a fost nevoit să se interneze în spital şi să anuleze trei concerte, programate în SUA, luna aceasta. Diagnosticul medicilor este gripă şi o infecţie cu bacteria E.coli, relatează The Guardian. De vineri, Sir Elton este internat la Spitalul King Edward VII din Londra, unde sunt de obicei trataţi şi membrii familiei regale.
Pe site-ul artistului a fost deja postat un anunţ în care este menţionată anularea celor trei spectacole, incluse în turneul Red Piano. "Concertele Face 2 Face Elton John/ Billy Joel, programate pentru 4 noiembrie, 7 noiembrie şi 10 noiembrie, au fost amânate". Acestea vor fi reprogramate.
Până în acest moment, artistul şi-a mai anulat, din 23 octombrie, concertele din Sheffield, Newcastle, Londra, Liverpool şi Dublin.
Pe numele său adevărat Sir Reginald Kenneth Dwight, a vândut peste 450 de milioane de albume în toata lumea şi a avut peste 50 de hituri TOP 40.
Artistul a fost numit cavaler în 1998, iar la ceremonia de înmormântare a prinţesei Diana, în 1997, a interpretat o melodie-tribut, "Candle in the wind", vândut în 37 de milioane de copii, cel mai bine-vândul single de până acum. Pianul a fost, încă de la vârsta de trei ani, instrumentul preferat şi chiar dacă a absolvit Academia Regală de Muzică a preferat, întotdeauna, să interpreteze după ureche.
Cunoscut pentru problemele cu alcoolul şi drogurile, artistul este acum un militant al luptei anti-SIDA. În anul 2004, revista Rolling Stones l-a plasat pe locul 49 al topului celor mai influenţi 100 de artişti. Partenerul său de viaţă este David Furnish, alături de care are o relaţie de patru ani.