Superstiţiile şi magia sunt soluţia unora pentru a trece mai uşor, cel puţin la nivel psihologic, de perioada de incertitudine a crizei economice. Psihologii spun că oamenii încearcă astfel să aibă un control asupra propriilor existenţe, să-şi reducă nivelul de stres şi să redevină optimişti. Unele companii au angajat chiar prezicători pe care îi plătesc cu zeci de mii de dolari.
Prezicătorii spun că numărul bărbaţilor care îi vizitează în ultimul timp a crescut şi că, spre deosebire de trecut, când cei mai mulţi veneau cu probleme sentimentale, acum vor să ştie dacă joburile le sunt în pericol.
Patronii de restaurante întreabă dacă oamenii vor mai dori să ia masa în oraş, iar proprietarii de case caută ponturi pentru a reuşi să-şi vândă imobilele.
Pe măsură ce veştile despre economie sunt tot mai proaste şi incertitudinea tot mai mare, oamenii de afaceri, managerii şi finanţiştii din toată lumea încearcă să afle răspunsuri prin metode mai puţin convenţionale. De pe Wall Street la Bucureşti, de la Londra şi Paris până la Ploieşti, prezicătorii, clarvăzătorii, astrologii şi vrăjitoarele sunt vizitaţi din ce în ce mai des de femei şi bărbaţi dezorientaţi, care vor să ştie unde să-şi investească banii, cum să vândă mai mult, dacă îşi vor pierde locurile de muncă şi mai ales cât va mai dura criza economică. Astfel, cel puţin un domeniu profesional, cel al "consultanţilor" paranormali, merge bine în plină recesiune, ba chiar se dezvoltă cu rapiditate.
După ce a fost arestat pentru frauda de 4,9 miliarde de euro de la Société Générale, primul lucru pe care l-a făcut traderul Jérôme Kerviel a fost să-i ceară fratelui său numărul unei reţele de clarvăzători care oferă consiliere prin intermediul unei linii telefonice cu plată. Se pare că şi înainte de a face operaţiunile în urma cărora a pierdut sumele uriaşe de bani traderul ţine