Liviu Antonesei rezuma povestea implicarii sale politice, dar si pe cea, relativ recenta, a refuzului sau de a merge la vot. Vorbeste despre iluzia „raului cel mai mic”, dar si despre Creta, locul in care e probabil sa emigreze.
La inceputul anilor 90 faceai in campanii electorale „door to door”. Ai facut si politica activa, ai fost lider PAC, presedinte de consiliu judetean. Acum, ai spus asta de mai multe ori inclusiv in spatiul public, esti dezgustat de politica si vrei sa nu mergi la vot. Cum ai ajuns la asa ceva? Cind a fost momentul in care echilibrul s-a rupt si in urma caruia a aparut aceasta stare de refuz radical?
Cite prostii n-am facut cu totii la inceputul anilor 90! Cit priveste dezgustul de politica, pai, acesta nu s-a instalat deodata, ci printr-o acumulare de dezamagiri. Practic, inainte de referendumul cu suspendarea presedintelui, eram decis sa nu mai votez niciodata, cel putin nu in existenta asta!, aici, in Romania – sa mai votez, eventual la alegerile locale acolo unde m-as instala, daca imi duc pina la capat gindul de a pleca in alta parte pentru a-mi trai sfirsitul vietii, intr-un loc ceva mai normal, mai placut. Eram la Londra, la festivalul de film romanesc, cind Parlamentul a modificat legea referendumului desi procesul electoral era inceput. Nu mi-a placut asta si, intors in tara, m-am prezentat la urne si am votat impotriva suspendarii presedintelui, deci i-am dat a doua oara votul d-lui Basescu! Dupa jumatate de ora, cind am revenit acasa, am asistat la scena incredibila cu „tiganca imputita”. Mi-am dat doua palme si mi-am spus ca asa-mi trebuie daca n-am avut ce face si am infruntat ploaia ca sa votez pentru un asemenea ins! E limpede ca nu voi mai lua vreodata decizii pripite si, mai ales, provocate de evenimente exterioare si nu pur si simplu de propria mea constiinta!
Cum s-a consumat entuziasmul
