Copilăria prelungită ne face unici. Internetul ne face ciudaţi. Şi tot aşa. Linkurile de azi, deşi nu în mod premeditat ci mai degrabă întâmplător, vorbesc împreună despre mereu surprinzătoarea evoluţie umană. Mai exact, de la cavernă la Farmville, şi drumul chinuit al omului între cele două puncte istorice de legătură.
Începem călătoria în lumea ştirilor periferice (adică fără Băsescu, gripă şi recuperări post Halloween) cu o tema narcisistă, dar numai atât cât să placă la toată specia. LiveScience
Suntem speciali, ne aduce aminte Livescience, care ne dă şi 10 dovezi în această privinţă. Unele gratuite, pe care nu le băgăm în seamă. Cum ar fi copilăria prelungită, hainele cu care încercăm să ne acoperim şi faptul că viaţa nu se încheie o dată ce am lăsat urmaşi.
Cum să te scobeşti în nas în 140 de caractere
Îndepărtându-ne, astfel, de celelalte specii conlocuitoare, am gestionat focul cu pricepere, ne-am făcut unelte, am devenit agricultori şi, pe repede înainte, acum 40 de ani, am inventat internetul. (Popular Science numeşte 5 pietre de hotar în crearea lui).
Ce a urmat după el, însă, nu s-a încadrat în standardele înalte ale predicţiilor SF, spun cârcotaşii: am construit tehnologii spectaculoase numai pentru a deveni iar fermieri, dar la modul virtual, şi pentru a vegeta intelectual în 140 de caractere.
Chiar dacă nu sunt de acord cu ei (cârcotaşii), au un discurs seducător, aşa că dau exemplu un articol din Independent, care vorbeşte despre Twitter ca despre o ameninţare psihologică înfricoşătoare. Citez: “la întrebarea de ce atâţia oameni sunt dependenţi de Twitter, compania nu spune că oamenii sunt atât de idioţi, iar capacitatea lor de concentrare atât de scăzută încât 140 de caractere este cam tot ce le mai poate creierul atrofiat, ci, în schimb, că oamenii vor să fie conectaţi cu ceilalţi iar Twitter îi ajută.
“