Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale (ANRM) va lansa, în decembrie, o licitaţie internţională pentru concesionarea a aproape 30.000 kilometri pătraţi de perimetre petroliere pe uscat şi în Marea Neagră, a declarat, luni, Alexandru Pătruţi, preşedintele instituţiei. „Anunţul va fi publicat în Jurnalul oficial al Uniunii Europene în jur de 15 decembrie, plus sau minus câteva zile", a completat el.
Vor fi scoase la licitaţie 30 de perimetre, fiecare cu o suprafaţă de aproape 1.000 kilometri pătraţi. Un număr de 12 perimetre se află în zona de vest, la graniţa cu Ungaria, iar celelalte 18 în Marea Neagră.
Perimetrele din Marea Neagră sunt situate în zona de 9.700 kilometri pătraţi câştigată de România la Curtea Internaţională de Justiţie de la Haga într-un diferent de mai mulţi ani cu Ucraina privind exploatarea platoului continental al Mării Negre.
Potrivit AFP, două companii- Petrom şi Sterling Resources- operează deja în Marea Neagră
|n 2007, Petrom, deţinut de austriecii de la OMV, au extras din Marea Neagră 300.000 de tone de petrol şi 1,5 miliarde de metri cubi de gaz, o cincime din producţia sa totală în ţara noastră. Potrivit experţilor, zona conţine 100 de miliarde de metri cubi de gaz şi 10 milioane de tone de petrol. Romania consuma anual circa 18 miliarde de metri cubi de gaz, din care o treime importaţi din Rusia iar restul, împărţit în cantităţi egale, este produs de Petrom şi Romgaz.
Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale (ANRM) va lansa, în decembrie, o licitaţie internţională pentru concesionarea a aproape 30.000 kilometri pătraţi de perimetre petroliere pe uscat şi în Marea Neagră, a declarat, luni, Alexandru Pătruţi, preşedintele instituţiei. „Anunţul va fi publicat în Jurnalul oficial al Uniunii Europene în jur de 15 decembrie, plus sau minus câteva zile", a completat el.
Vor fi scoase la licitaţie 30 de p