Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nevoia de leadership

Publicat in HotNews, luni 2 noiembrie 2009 ·

Am fost recent prin țara. E haos, circ și deriva. Mi se pare foarte periculos. Mai toți oamenii cu care m-am intalnit au probleme serioase, criza se adancește, e nevoie de coeziune și de acțiune. Avem in schimb dispute politice și paralizie. Nivelul de iresponsabilitate politica a atins cote de neimaginat și a devenit chiar periculos pentru supraviețuirea nației.

Nu ințeleg de ce crede lumea ca criza asta e doar un accident și ca e doar o chestiune de timp pana cand lucrurile se vor pune la punct. Nu e. Romania s-a aflat in 2008 intr-un loc de grație, cumva, plasata acolo de forțe exterioare ei și de un mare noroc istoric, la fel ca și in 1918. Razboiul din Balcani și apoi recrudescența terorismului din Orientul Mijlociu au facut din statele din Est teritorii pe care Occidentul nu le mai putea ignora. La pachet cu toata doctrina geopolitica a Americii și Europei ne-am trezit incluși intr-o comunitate internaționala care s-a apucat sa ne scuture de praf și sa ne mai puna la treaba. A ajutat faptul ca societatea a fost, poate pentru prima oara de la Revoluție, unita pana la obsesie intr-un scop comun, care a transcedat disputele politice și conflictele marunte. A rezultat ce știm toți, cu bune și cu rele, dar per ansamblu una dintre perioadele cu cea mai rapida creștere economica.

Acum a venit criza și lumea se indreapta rapid catre o noua stare de echilibru economic, și chiar politic. Și de data asta nu mai suntem in centrul fenomenului ci la periferia lui iar noua ordine economica poate foarte bine sa ne lase pe dinafara. De data asta norocul nu ne va mai ajuta. Exista o șansa reala ca partenerii noștri de dialog sa se sature odata pentru totdeauna de lipsa noastra de coloana vertebrala, de incapacitatea de a livra ce promitem, sau de a duce ceva, orice, la bun sfarșit. Lumea se poate descurca foarte bine și fara noi. Exista un clip care circu

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FOTO Șapte cluburi din Vama Veche și Costinești, închise temporar de comisarii ANPC! Ce nereguli au fost constatate

Ziua Constanta acum o ora
27 de controale au fost desfășurate în cluburile din Vama Veche și Costinești în data de 18.07.2025 de comisarii din cadrul Comandamentului Litoral ANPC 2025, coordonat de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Cristian P

Fost ministru al Justiției din Republica Moldova, extrădat în Franța. Acuzat că a șters notificări Interpol pentru fugari

Ziua Constanta acum 46 minute
Fostul ministru al justiției din Republica Moldova, Vitalie Pîrlog, suspectat că a șters notificări roșii ale Interpol pentru ca fugari dați în urmărire să poată scăpa de justiție, a fost extrădat și pus sub acuzare vineri în Franța. Fostul ministru

CEO-ul surprins îmbrățișând o colegă la un concert Coldplay, suspendat din funcție după momentul viral

Adevarul acum o ora
CEO-ul companiei Astronomer a fost suspendat din funcție după un moment jenant petrecut la concertul Coldplay, când a fost surprins îmbrățișând o colegă. Incidentul a generat un val de reacții pe internet și acuzații de infidelitate.

Ioan Andone, cucerit de jucătorul lui Dinamo: „Va marca între 12 și 14 goluri în următoarele 3-4 luni”

Gazeta Sporturilor acum 44 minute
Ioan Andone, legenda lui Dinamo, e impresionat de Alexandru Musi. Fostul antrenor al „câinilor” consideră că extrema stângă poate marca minim 12 goluri în următoarele 4 luni.

Copac căzut pe calea ferată! Circulaţie feroviară oprită temporar între staţiile Răstolița şi Toplița

Ziua Constanta acum 2 ore
Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA informează că traficul feroviar este oprit temporar, la această oră, între staţiile Răstolița şi Toplița, interval feroviar unde se acţionează pentru îndepărtarea unui copac prăbuşit pe linia de contact. Pot

Nicuşor Dan: Pentru digitalizarea ANAF a existat un plan în nouă etape; suntem la pasul doi

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele Nicuşor Dan a explicat vineri seara că digitalizarea ANAF a fost planificată iniţial în nouă etape, însă în prezent ea se află abia la pasul al doilea, transmite Agerpres. Urmărește cele

Trump dă în judecată Wall Street Journal, Dow Jones şi pe Rupert Murdoch pentru 10 miliarde de dolari

Ziarul Financiar acum o ora
Donald Trump a depus vineri, la Curtea Federală din Miami, un proces în valoare de 10 miliarde de dolari împotriva Wall Street Journal, Dow Jones, News Corp – lanţul deţinut de magnatul Rupert Murdoch – şi doi reporteri ai publicaţiei, acuzându-i de

Mihaela Rădulescu, după decesul lui Felix Baumgartner: „Sunt recunoscătoare”

Gazeta Sporturilor acum 32 minute
Mihaela Rădulescu (55 de ani) a postat un mesaj pe rețelele de socializare la o zi de la , Felix Baumgartner, practicant de parașutism și BASE jumping. Cuvintele nu-mi mai ies acum. Dar sunt recunoscătoare pentru ale tale… Felix, ai fost atât de iub

„Chiar vorbesc și limba”. Dominic Fritz explică prezența sa în delegația oficială a lui Nicușor Dan, la vizita de stat din Germania

Adevarul acum o ora
Dominic Fritz, președintele USR, a făcut precizări vineri seară, 18 iulie, privind motivele vizitei sale în Germania alături de preşedintele Nicuşor Dan.

Meta refuză să semneze codul AI al UE: ”O exagerare care va sufoca inovaţia”

News.ro acum o ora
Meta Platforms a anunţat că nu va semna noul cod de bune practici pentru inteligenţa artificială propus de Uniunea Europeană, acuzând Bruxellesul de o abordare excesivă care ar putea frâna dezvoltarea companiilor din domeniu, transmite CNBC. Decizia

Vremea

București
acum

23°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

24°/41°
Iasi
acum

22°
sâm.

17°/26°
dum.

15°/31°
lun.

18°/33°
mar.

22°/38°
Constanta
acum

24°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

22°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

15°/26°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

22°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/34°