Noul sistem de încălzire a costat 942.000 de euro şi a fost pus în funcţiune cu opt zile mai devreme Pacienţii internaţi la Spitalul de Pneumoftiziologie de la Dobriţa tremurau de frig astăzi din cauză că noua centrală termică nu a fost pusă în funcţiune până în prezent. În spital sunt internaţi 150 de bolnavi. Pentru că de câteva zile a început chiar să ningă, unii dintre ei şi-au adus de acasă reşouri şi calorifere electrice. Alţii nu aveau în salon niciun sistem de încălzire şi s-au acoperit cu mai multe pături pentru a rezista frigului. Consantin Scrădeanu, de 70 de ani, bolnav de plămâni, a solicitat azi-dimineaţă unei asistente să-i aducă în salon un reşou.
„Nu mai rezistăm“
„Nu se poate aşa ceva, tremur de frig de câteva zile. Am cerut un reşou pentru că altfel nu mai rezistăm“, a spus Constantin Scrădeanu din Târgu-Logreşti. Spitalul se află într-o zonă de munte, iar seara temperaturile scad chiar şi sub zero grade. În schimb, alţi bolnavi spun că seara dorm în alte saloane mai încălzite. „Nu am suferit aşa mult din cauza frigului. Seara, dacă îmi era frig dormeam în alte saloane cu radiatoare“, a spus Ion Podeanu, de 65 de ani.
Medicul pneumolog Cristian Negrea a spus că se încălzea în cabinetul său cu un radiator. „Ulterior l-am pus la dispoziţia unor pacienţi. Abia aşteptăm să se pună în funcţiune noua centrală termică. În anii trecuţi situaţia a fost şi mai dură“.
Spitalul va face economie
Conducerea unităţii spitaliceşti a precizat că noul sistem de încălzire va fi pus în funcţiune astăzi. Directorul Sanatoriului Dobriţa, Tiberiu Tătaru, consideră că prin noul sistem de încălzire se va face o economie de aproximativ 50.000 de lei la agentul termic. În mod normal, pe timp de iarnă, spitalul plătea lunar aproape 100.000 la căldură şi energie. „Proiectul a costat 942.000 de euro, iar lucr