Un hunedorean s-a ales cu răni uşoare după ce a fost acroşat de un taxi.
Accidentul a avut loc sâmbătă, 31 octombrie, în oraşul Călan. Mihai S., taximetrist, a vrut să iasă cu maşina din staţia de taxi din localitate, însă a lovit un pieton. ,,Cornel I., 47 de ani, din Călan, aflându-se în calitate de pieton în parcarea de taximetre din localitate, a fost acroşat de către taximetrul condus de către Mihai S., 44 de ani, care făcea manevre în vederea părăsirii parcării”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Hunedoara, subinspector Bogdan Niţu.
În stare gravă la spital
Tot sâmbătă, un hunedorean din comuna Râu de Mori a ajuns în stare gravă la spital, după ce maşina în care se afla s-a răsturnat în afara părţii carosabile. Bărbatul de 31 de ani era pasager în autoturismul care, într-o curbă la dreapta, a derapat şi s-a răsturnat pe partea stângă a sensului de mers. În urma accidentului, pasagerul grav rănit a rămas internat la Spitalul Orăşenesc Haţeg.