Fermierii au ieşit în stradă pentru a-şi cere banii de subvenţii. Aproape jumătate din numărul de farmacii ar putea fi închise, pentru că decontările cu statul român se fac la jumătate de an. Plăţile către companiile care au contracte cu autorităţile publice întârzie luni bune. Probabil că cineva ar trebui să construiască o campanie de avertizare publică în legătură cu ceea ce ar putea aduce lunile următoare. În niciun caz nu este vorba despre vreun dezastru, în orice caz toată lumea va supravieţui. Cu excepţia celor care nu vor putea rezista unor termene de plată de peste 180 de zile.

Fără banii de la Comisia Europeană – procedurile birocratice comunitare fac aproape imposibilă aprobarea celei de-a doua tranşe în 2009 – şi cu o speranţă că Fondul Monetar va dovedi clemenţă şi va aproba o plată în decembrie, bugetul de stat va funcţiona în modul de avarie în următoarea perioadă. Salariile şi pensiile devin prioritate absolută – mai ales în mijlocul unei campanii electorale -, iar pentru restul plăţilor nimic nu poate fi garantat. Pe măsură ce trec zilele, este evident că nicio reducere de costuri nu mai este posibilă în acest an. Este la fel de evident că proiectul de buget pentru anul viitor nu va fi depus în Parlament decât prin utilizarea unui artificiu legal – depunerea lui ca iniţiativă a parlamentarilor PDL membri în Guvern. Nu este vorba despre niciun dezastru, din nou. Orizontul extrem de scurt luat în calcul de politicieni nu permite anticipări de genul: aproape orice măsură economică are nevoie de aproximativ şase luni pentru a produce primele efecte vizibile. Cu excepţia majorărilor de taxe indirecte, a tăierilor de salarii şi a lacătului pus pe uşă, există un interval de timp între momentul deciziei şi rezultat.

Programul Prima Casă, de exemplu, nu a atins încă nici pe departe masa critică necesară pentru a aduce ceva sesizabil la nivel mac